Mă întrebam cât va mai dura până s-o facă, mai ales că ei ştiu că sunt singurii care pot străpunge sistemul. Ei sunt unii dintre cei care mai deţin secretele şi armele potrivite cu care să poată să-i ţină la respect pe cei ce au învăţat să fenteze oprobriul public în aceşti ultimi patru ani. De ce tocmai ei?
Iar tot ceea ce aş fi înşirat s-ar fi rezumat la explicarea unei decizii care trebuie tratată ca o palmă dată Premierului care ieri a atacat prin ordonanţă de urgenţă decizia Curţii cu privire la funcţionarea CNSAS. Tăriceanu a atacat Curtea, iar Curtea a atacat astăzi. Simplu, ca la şah.
La capãtul gazonului, o fântânã artezianã, “importatã” parcã din filmele de la Hollywood. Cu jeturi multicolore. Roşii în timpul zilei, galbene seara şi albastre pe timpul nopţii. În mijlocul fântânii, un soclu impozant. Înconjurat de câteva siluete difuze. Sus, în vârf, un cioban. Sprijinit cu mâna stângã într-o bâtã şi cu palma mâinii drepte deschisã, îndreptatã protector spe pãmânt.
Atunci când, în preajma şi în cursul celui de Al Doilea Război Mondial, a devenit evidentă profilarea pe scena publică a societăţilor moderne a unei noi forţe, de magnitudine neobişnuită – cea a mijloacelor de comunicare de masă (ziare, radio etc.) – s-a pus întrebarea: Care vor fi efectele acestei forţe în conştiinţe, în comportamente, în cultură? Rămân acestea “naturale” sau vor fi afectate? Primii care au dat răspunsul relevant au fost Horkheimer şi Adorno (Dialektik der Aufklärung, 1947).
Declaraţia de ieri a d-lui Geoană, stârnit probabil de recentele “alinturi” ale preşedintelui, proferate din studiourile TVR, pare cel puţin începutul unei viitoare colaborări cu partidul prezidenţial.
Mai ales că textul de faţă încearcă să demonstreze tocmai schimbarea la faţă în ultima perioadă a celebrei dive-politician. Ca să nu mai punem la socoteală şi climatul politic internaţional în care rolul femeii politician a schimbat percepţiile şi realităţile în societăţi de un conservatorism recunoscut.
Am sperat din tot sufletul că nu se va întâmpla aşa. Din păcate, însă, cele mai sumbre închipuiri ale mele devin realitate. Pe zi ce trece, reprezentanţii “de seamă” ai sportului din Cluj se îndepărtează tot mai mult de ideea de sportivitate, de competitivitate, de performanţă.
Cu toată complexitatea lor, cu toate peripeţiile prin care trec şi interpretările multiple la care le dau naştere, trecerea prin lume a celor doi se poate caracteriza simplu printr-un cuvânt: candoare.
“Nu ne putem izola, ci trebuie să prezentăm cultura română într-un context internaţional. Intenţia noastră este să devenim o platformă pentru dialog intercultural”, spune domnul sus-menţionat, un lucru la fel de important pentru o ţară cu o cultură cvasi-necunoscută, aşa cum e a noastră.
Recomandări: