Au vrut să cucerească Himalaya. Au învins moartea în schimb

Au vrut să cucerească Himalaya. Au învins moartea în schimb
Expediţia celor doi alpinişti clujeni care au pornit la mijlocul lunii octombrie hotărâţi să cucerească Himalaya s-a încheiat prematur. Echipa lor a fost la un pas să se numere printre victimele unei avalanşe în care şi-au pierdut viaţa peste 100 de persoane.

Alpiniştii clujeni Vlad Căpuşan şi Mihai Iubaşiu, alături de americanul Mike Bowyer şi de belgianul Tom Shinessfel, au pornit în 14 octombrie împreună cu opt porteri şi un bucătar spre una din cele mai neexplorate văi din Himalaya, Lumding Karka.

Obiectivul principal era deschiderea unei rute noi pe creasta sudică a vârfului Kwandge Ri, aflat la 6011 m altitudine, respectiv ascensiunea vârfului Amadablam, unul dintre cele mai spectaculoase şi mai dificile de pe pământ, situat la 6857 m altitudine.

După cinci zile de trecking, echipa a ajuns în tabăra de bază, urmând ca Vlad Capuşan şi Tom Schindfessel să pornească într-o tentativă light spre varful Kwandge Ri. Din nefericire, vremea a fost nefavorabilă, astfel că la peste 200 km în masivul Anapurna s-a produs una din cele mai grave avalanşe din istoria alpinismului, în care peste 100 persoane şi-au pierdut viaţa.

Cu toate astea, echipa nu s-a dat bătută de condiţiile meteorologice şi a încercat ascensiunea, într-o manieră modernă, cu un minim de echipament, atingând tabăra avansată şi continuând spre vârf, dar au fost nevoiţi să se retragă după ce au atins vârful Kwandge Ri south summit.

"Din păcate norii şi-au făcut apariţia şi în puţin timp am fost apsorbiţi de o ceaţă rece. Zăpada era tot mai moale, iar porţiunea finală era de fapt un gheţar care nu arăta deloc bine, era un traverseu pe care preferam să îl fac pe o zăpadă solidă. Nu aveam echipament de bivuac şi nici mâncare sau apă. Prin staţie Mike ne-a confirmat că vremea se înrăutăţea, iar în scurt timp am rămas fără variante. Riscul devenise inacceptabil. Am hotărât să ne retragem şi să ne mulţumim cu Kwandge Ri south summit", a scris Vlad Căpuşan pe blogul său.

Următorul obiectiv al echipei va fi vârful Island Peek şi vârful Amadablam.

Comenteaza