Cluj Capitală Europeană a Tineretului, în staţionare. Ei zic că funcţionează, dar nu se vede nimic

Cluj Capitală Europeană a Tineretului, în staţionare. Ei zic că funcţionează, dar nu se vede nimic
Majoritatea clujenilor ştiu deja că în acest an Clujul îşi exercită titlul de Capitală Europeană a Tineretului, însă în ultima perioadă au apărut tot mai multe întrebări şi nemulţumiri legate cu felul în care se desfăşoară lucrurile. O parte dintre clujeni afirmă că nu văd nicio schimbare în oraş, că cele peste 1.500 de evenimente promise sunt ţinute ascunse şi că promovarea lipseşte.

Federaţia Share dezvăluie care este scuza pentru care nu a reuşit să-i pună pe clujeni la curent cu tot ce s-a făcut până acum pentru ca CET să funcţioneze la un nivel cât mai înalt: pe de-o parte sunt prinşi într-o muncă titanică ce constă în realizarea de parteneriate, promovare în străinătate, proiecte şi strategii. Diana Apan, purtătoarea de cuvânt a Federaţiei Share, spune că, pe de altă parte, asta nu înseamnă că nu există evenimente zilnice care se desfăşoară sub sigla CET. Federaţia a promis că în acest an Clujul se va transforma în cel mai mare festival din Europa, datorită celor peste 1.500 de evenimente care vor avea loc aici.

"Am avut deja mai mult de 14 evenimente"

"Noi nu am spus niciodată că vor fi concerte, festivaluri şi petreceri în fiecare zi şi vrem să arătăm că acest festival este mai mult decât atât. Ideea de cel mai mare festival din Europa este o strategie de marketing pe care o folosim pentru a atrage turişti străini. Este dificil, atunci când vrei să atragi un străin să vină la Cluj, să-i explici să vină aici pentru că e Capitală Europeană a Tineretului şi au loc tot felul de evnimente şi atunci mai degrabă îi atragi atenţia dacă îi spui să vină la un festival, la cel mai mare festival din Europa. Experţii cu care am lucrat pentru promovare au generat această poziţionare a celui mai mare festival din Europa şi deja dă roade. Anul acesta, după cum am spus, avem peste 1.500 de happeninguri în Cluj şi, în ciuda a ceea ce crede multă lume, au avut deja loc evenimente. Au trecut abia două săptămâni din anul acesta, iar noi am avut deja mai mult de 14 evenimente.

Ideea este că nu putem face zilnic evenimente care să mulţumească pe toată lumea. Facem şi evenimente mai mici, sau care privesc o anumită comunitate şi atunci nu toată lumea află de ele, cum este cel de la Sala Polivalentă care are loc acum, dedicat migranţilor. Nu toate evenimentele sunt publice, pentru toată lumea şi nici nu este nevoie ca absolut toate să fie publice. Totodată, chiar dacă pe calendar apare un singur eveniment într-o săptămână, nu înseamnă că durează doar o zi, ci evenimentul se întinde pe mai multe zile. Şi Zilele Filmului Polonez se desfăşoară pe mai multe zile", a spus purtătoarea de cuvânt de la Share.

Diana Apan mai explică faptul că un festival de 365 de zile nu înseamnă petreceri şi concerte în stradă în fiecare zi, ci e mai mult de atât. Există şi conferinţe, concursuri, evenimente pentru mai multe nişe, iniţiative şi aşa mai departe. În plus, Federaţia Share nu se ocupă de absolut tot ce se întâmplă în cadrul CET, ci în cazul unor iniţiative, se ocupă doar de promovarea lor, nu şi de crearea lor.

"Clujul s-a promovat mai bine decât fostele capitale ale tineretului"

Federaţia a mai fost acuzată că nu face nimic pentru a atrage turiştii către Cluj, lucru care îi face pe cei de la Share se confrunte cu o situaţie oarecum ironică: merg prin Europa şi primesc feedback foarte pozitiv, iar când de întorc în ţară este plin de critici.

„Cu promovarea în alte ţări chiar ne-am descurcat excelent. Avem prieteni, cunoştinţe care merg în străinătate şi spun că primesc un feedback foarte pozitiv de la oamenii de acolo, că au auzit ce se întâmplă la Cluj şi că vor şi ei să vină. Ni s-a spus că sunt foarte încântaţi că oraşul nostru s-a promovat mai bine decât fostele oraşe care au deţinut titlul de Capitală Europeană a Tineretului, că s-a impus mai puternic. Noi avem parteneriate cu oraşele înfrăţite din Europa şi ele promovează Clujul pe site-ul primăriei, pe plasmele din oraş. De asemenea, pe site-ul Parlamentului European a fost promovat filmuleţul cu Cluj CET şi a devenit viral, iar noi informăm şi pe pagina noastră de Facebook despre lucrurilepe care le facem, ele sunt însă foarte multe şi nici nu vrem să devenim stresanţi pentru cei care ne urmăresc, aşa că punem doar ce este mai important. Şi banca BCR ne ajută cu promovarea internaţională. Avem un parteneriat cu ei şi dacă ar fi să punem toate calculele cap la cap ar fi vorba de un sprijin de sute de mii de euro. Ei pun pe sucursalele lor din Europa informaţii despre CET", a mai spus Diana Apan.

Într-adevăr, publicul de masă reacţionează mai bine la evenimentele de anvergură cum este Festivalul Untold din vară, care aduce la Cluj nume ca David Guetta, Avicii şi alte nume mari care urmează să fie anunţate. Biletele se vând ca pâinea caldă, susţine purtătoarea de cuvânt a Federaţiei Share.

Titlul de Capitală Europeană a Tineretului pentru anul 2015, pe care Forumul European al Tineretului (European Youth Forum, EYF) l-a atribuit municipiului Cluj-Napoca, în urma unei selecţii de proiecte, oferă şansa tuturor tinerilor clujeni să fie, timp de 365 de zile, actori responsabili în programe culturale, sociale şi politice dedicate lor şi să contribuie activ la dezvoltare sustenabilă a oraşului din inima Transilvaniei.

Candidatura pentru CET a fost depusă în luna mai 2012, de Primăria Cluj-Napoca, la iniţiativa Grupului Pont, fiind sprijinită de 30 de organizaţii de tineret şi peste 40 de instituţii publice şi ONG-uri. În toamna aceluiaşi an, Clujul a câştigat concursul la care mai participaseră alte 11 oraşe: Lecce (Italie), Badajoz (Spania), La Laguna (Spania), Ivanovo (Rusia), Vilnius (Lituania), Varna (Bulgaria), Perm (Rusia), Tbilisi (Georgia), Katowice (Polonia), Goteburg (Suedia) şi Ganja (Azerbaijan).

Comenteaza