Ultima săptămână din starea de urgență. Ministrul Vela așteaptă sugestii

Ultima săptămână din starea de urgență. Ministrul Vela așteaptă sugestii

Ministrul Marcel Vela, a anunţat că a primit "foarte multe idei, propuneri sau observaţii" privind măsurile pentru prima etapă de relaxare și a precizat că oricine doreşte să transmită sugestii o poate face în zilele care urmează, lista urmând să fie finalizată până la sfârșitul săptămânii.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, duminică seara, că lista cu măsuri pentru prima etapă de relaxare va fi finalizată din punct de vedere juridic, dezbătută şi apoi aprobată în următoarea săptămână.

Potrivit unei postări pe pagina sa de Facebook, ministrul a precizat că oricine doreşte să transmită sugestii în acest sens o poate face la adresa propuneri.relaxare@ms.ro, cât şi la anunţul de pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

"La postarea mea, preluată de pe site-ul MAI, unde sunt publicate spre transparenţă şi dezbatere măsurile propuse de către medicii specialişti în epidemiologie şi boli infecţioase (pentru prima etapă de relaxare când se va trece în Starea de Alertă), am primit foarte multe idei, propuneri sau observaţii. Vă mulţumesc tuturor şi vă fac următoarele precizări: lista cu măsuri se va finaliza din punct de vedere juridic, dezbate şi aproba în următoarea săptămână; oricine doreşte să transmită, în mod oficial, propuneri în această luptă cu noul coronavirus, o poate face la următoarea adresă de e-mail, anunţată în postarea de pe site-ul MAI, cât şi la anunţul de pe site-ul Institutului Naţional de Sănătate Publică: propuneri.relaxare@ms.ro", a scris Marcel Vela pe Facebook. 

Comenteaza