Boc mănâncă sănătos. Află cât cheltuie la piaţă

Boc mănâncă sănătos. Află cât cheltuie la piaţă
Primarul Clujului a încurajat miercuri clujenii să ducă un stil de viaţă sănătos, întreţinut prin mişcare şi printr-o alimentaţie echilibrată.

Întrebat de jurnalişti, la lansarea unui proiect european axat pe promovarea unei alimentaţii corecte în rândul copiilor de până la 15 ani, al gravidelor şi al persoanelor de vârsta a treia, edilul susţine că încearcă, împreună cu familia, să urmeze principiile pe care le-a promovat.

"Soţia găteşte, mă încurajează acasă să duc un stil de viaţă sănătos, ea este cea care ne încurajează pe toţi cei din familie să mâncăm produse naturale, salate şi ceea ce ţine de un mediu de viaţă sănătos şi încerc să promovez acelaşi lucru. Mai fac şi un pic de mişcare, am în continuare acea bandă, acea brăţară care indică numărul de paşi pe care îl faci pe zi, minim 10.000 ar trebui să fie; nu întotdeauna reuşesc, dar mă strădui", a declarat Emil Boc. 

Deşi în general, cumpărăturile sunt făcute tot de către soţie, atunci când merge la piaţă, primarul Clujului se orientează spre alimente sănătoase.

"Şi eu când mă duc la piaţă mă orientez spre produse sănătoase. Depinde de unde cumperi, dacă cumperi din piaţă de aici e mai ieftin, dacă cumperi din piaţa din Zorilor e un pic mai scump, dacă cumperi de la supermarket e mai scump, depinde de loc. De obicei fac cumpărături între 30 şi 60 de lei, când mă duc o dată pe săptămână", a adăugat el.

Cu toate acestea, din când în când îşi mai permite să se răsfeţe cu câte un produs de tip fast-food.

"Am gustat şi eu, mânânc foarte rar, dar nu exclud în totalitate acest tip de alimentaţie pentru că uneori din grabă, din lipsă de timp, nu ajung întotdeauna să mănânc ce-i mai sănătos, dar încerc. Ăsta e şi mesajul pe care vreau să-l transmit", a precizat Boc.

Comenteaza