ALDE fierbe la Bucureşti şi explodează la Cluj

ALDE fierbe la Bucureşti şi explodează la Cluj
Încurajat de liderul său, Daniel Constantin, care a admis că digeră tot mai greu dictatura lui Tăriceanu în ALDE, fostul deputat Mircea Irimie iese la atac, acuzând o tentativă de preluare ostilă a partidului şi jocuri murdare făcute inclusiv în organizaţia clujeană.

„Sunt membru fondator, vicepreşedinte al ALDE şi membru al comisiei de fuziune dintre PC şi PLR. Pentru noi, categoric, 2017 este anul alegerilor. Toţi vrem congres pentru că trebuie să avem o conducere unică, dar trebuie respectat statutul, al cărui articol 88 spune că un congres se realizează abia după finalizarea alegerilor din teritoriu. La congres trebuie să participe delegaţiile unor foruri legitime, alese statutar, de aceea trebuie făcute alegeri de jos în sus care să se finalizeze cu congresul.

Nu văd de ce să nu respectăm statutul, ăsta nu e liberalism, asta nu e democraţie. Nimeni nu construieşte o casă începând cu acoperişul. S-au simţit unii mari şi tari la vârf şi au vrut să facă alegeri de sus în jos. Asta e o încercare de preluare ostilă a puterii în partid. Unii se simt acum pe cai mari şi vor să se aleagă repede pentru ca apoi să dirijeze şi alegerile din organizaţii. Trebuie să se facă alegeri la nivelul fiecărei organizaţii fără presiuni, fără suspiciuni, fără să se dea tonul de sus în jos. Lasă-i să se alegă fiecare cum vor, fără semnale de la centru şi apoi cei aleşi în mod liber să decidă singuri cine vor să conducă partidul.

S-a ajuns ca în 12-14 judeţe grupurile provenite din PC şi PLR să se atace în instanţă. E păcat de toată munca şi rezultatele foarte bune obţinute la alegerile locale şi parlamentare să nu facem lucrurile cum trebuie şi să ajungem la animozităţi între noi. Trebuie respectat statutul, nu să facem lucrurile în forţă, pompieristic. Nu vreau să dau nume, nu vreau să atac pe nimeni, dar vreau să spun lucrurile pe bune, onest şi cu sinceritate", a declarat Irimie.

Deşi Irimie nu a spus-o explicit, în fapt, miza războiului este controlul ALDE de către una sau alta dintre cele două grupări care compun formaţiunea. Mizând pe notorietatea personală, combinată cu vizibilitatea celei de-a doua funcţii în stat, Tăriceanu îşi doreşte un congres rapid, în urma căruia fosta grupare PLR să preia controlul total asupra formaţiunii. În schimb, organizarea unor alegeri de jos în sus l-ar favoriza net pe Constantin, în condiţiile în care, practic, structura organizatorică a ALDE aparţine fostului PC. „ALDE a fost construit pe structura Partidului Conservator, cu membri şi organizaţii în fiecare judeţ din ţară. Cei care promovează astăzi alte ipoteze să nu uite acest lucru", declarase Irimie pentru replicaonline.ro.

Irimie contestă inclusiv o decizie luată în organizaţia clujeană, al cărei co-preşedinte, alături de Steluţa Cătăniciu, este. „S-a convocat o Delegaţie Teritorială fără să existe o ordine de zi transmisă în prealabil. S-a stabilit pe loc drept principal punct pe ordinea de zi demararea congresului partidului în martie. N-am fost de acord cu aşa ceva şi n-am semnat procesul verbal, iar un coleg a contestat această decizie la Curtea de Arbitraj. Aripa provenită din PLR a vrut congres în martie, dar nu va fi congres în martie, pentru că trebuie anunţat cu 30 de zile înainte şi nici în aprilie nu va fi, aşa că hotărârea aceea e practic nulă", a explicat Irimie.

Din păcate, în ciuda insistenţelor, liderul aripii provenite din PLR, deputatul Steluţa Cătăniciu, n-a putut fi contactată.

 

Etichete
Comenteaza