News alert Video Cioloș și-a lansat oficial partidul, la Cluj. Se numeşte PLUS şi vrea "să schimbe România în bine". Ce se întâmplă cu MRÎ

Cioloș și-a lansat oficial partidul, la Cluj. Se numeşte PLUS şi vrea "să schimbe România în bine". Ce se întâmplă cu MRÎ
| Foto: Chris Nemes / impreunapentruromania.ro

Dacian Cioloş a lansat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune care a fost deja înregistrată la Tribunal şi în registrul partidelor politice.

”Au trecut opt luni de când noi ne organizăm pe teren şi acest dosar trenează în Justiţie. Oameni care nu doresc ca noi să avem acest vehicul (un partid politic - n.r.) încearcă să împiedice, să facă să treneze acest proces de înregistrare. Dacă mergem în acest ritm, am concluzionat deja de prin septembrie, riscăm să ajungem în martie, aprilie, mai şi să nu fim în măsură să candidăm la următoarele alegeri, la sfârşitul lunii mai. În septembrie am decis să ne gândim la o alternativă şi colegi de-ai noştri, care împărtăşesc aceleaşi valori, aceleaşi principii, oameni anonimi, dar care au vrut să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic. Astăzi vreau să vă anunţ că acel partid politic este înscris în Registrul partidelor politice din România, deci astăzi vreau să vă anunţ, dragi prieteni, că avem partidul nostru politic”, a anunţat la Cluj-Napoca Dacian Cioloş. 

Fostul premier a precizat că formaţiunea se numeşte Partidul Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii, pe scurt PLUS.

”Vrem să construim o Românie care să fie pe plus. Vă invit pe toţi începând de astăzi să veniţi alături de noi să vă înscrieţi. Acesta va fi partidul cu care vom schimba România în bine”, a adăugat Cioloş.

De asemenea, el a anunţat că luni cei opt membri fondatori ai Mişcării România Împreună vor cere în instanţă retragerea dosarului de înregistrare a MRÎ.

"În zilele următoare, cu alţi opt fondatori ai Mişcării România Împreună vom cere Tribunalului din Bucureşti retragerea dosarului de înregistrare a Mişcării România Împreună şi de marţi încolo vom şi noi înscrişi în acest partid, partidul PLUS. Acesta va fi partidul cu care vom merge înainte împreună", a conchis Dacian Cioloş. 

Mesajul lui Dacian Cioloș cu ocazia lansării PLUS:

Comenteaza