Preotul Constantin Necula: „A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme e periculos”

Preotul Constantin Necula: „A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme e periculos”

Preotul Constantin Necula spune că profesioniștii trebuie să le explice clar oamenilor beneficiile vaccinurilor și  că „a crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme e extrem de periculos”.

„Trebuie explicat oamenilor foarte atent și fără nicio presiune din cale afară, noi suntem sub presiuena timpului, asta ne costă acum. Raportăm numărul de vaccinați și asta ne costă, în timp, dar cred că e un moment să respirăm un pic, să luăm aer în piept și să vedem cum îi facem pe oameni să înțeleagă că nu sunt cobai, că nu se supune asupra lor o presiune de genul acesta”, a spus preotul Constantin Necula la Digi24.

Preotul a spus că e vremea "să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar să-i învățăm cum să vorbească, pentru a fi înțeleși".

„E momentul să-i lăsăm pe profesioniști să vorbească, dar să-i învățăm cum să vorbească, pentru a fi înțeleși. (...) A crede că vaccinul e o încălcare a unei dogme ține de învelirea anatomiei în ideologie și e extrem de periculos, și dacă privești dintr-o parte și din alta. Credincios însemană om cu încredere în Dumnezeu și care-l lasă și pe Dumnezeu să aibă încredere în el. Adică un om lucid care conștientizează o dată în plus că este în mâna lui Dumnezeu, iar în mâna lui Dumnezeu, din când în când, stau și astfel de vaccinuri”, a adăugat el.

Întrebat dacă se va vaccina, preotul a răspuns: „Este o chestiune de intimitate personală între mine și medicul meu de familie, iar mai nou între mine și angajatorul meu”.

Comenteaza