N-o mai da la PORCI: BURUIANA BOMBĂ de VITAMINE, TRATAMENT IEFTIN

N-o mai da la PORCI: BURUIANA BOMBĂ de VITAMINE, TRATAMENT IEFTIN
Deși este considerat o buruiană, în grădinile organice ajută la aerisirea solului, iar frunzele sunt comestibile, având un gust asemănător spanacului. Bogat în vitamine, este un remediu natural şi ieftin pentru numeroase afecţiuni.

Ştirul (Amaranthus), buruiana-minune, se folosește ca aliment sau în tratarea unor afecțiuni diverse - este un medicament natural, un aliment gustos și hrănitor și un afrodisiac ieftin.

În America de Sud este folosit ca aliment zilnic de mai bine de 7000 de ani, fiind considerat mai hrănitor decât grâul sau porumbul. Știrul cunoaște o mare varietate de specii și subspecii, în marea lor parte acestea fiind comestibile. De la știr se pot consuma atât frunzele, cât și semințele uscate sub diferite forme.

Vitaminele - A, K, B1, B3, B5, B6, B17, C, E, se regăsesc toate în această plantă de soi despre care noi știm, în special, că o mănâncă porcii. Ei bine, oare chiar nu ne-am pus întrebarea de ce o preferă porcii jirului sau porumbului? Iată de ce - știrul mai conține riboflavină, acid folic și folat, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, zinc.

Amaranthus cruentus, de pildă, sau spanacul african, conține cu 25% mai multă lisină și metionină decât orice soi cerealier, fie el porumb, hrișcă, grâu etc. Știrul este bogat în acizi grași polinesaturați - PUFA, în special acid linoleic - suplimentele de acid linoleic conjugat induc o redistribuție a țesutului adipos în organism.

Bunicile noastre - "medicina tradițională" - folosesc știrul ca tonic, astringent, în scop nutritiv, în combaterea diareei, sau a polimenoreei- scaun cu sânge.

Infuzia de știr se folosește, prin gargară, și ameliorează dureri de gât sau afta bucală, precum și pentru spălarea eczemelor de tot soiul, dar în special a celor provocate de alergii.

Mâncăruri și băuturi

Din punct de vedere gastronomic, știrul se poate asemui foarte ușor cu spanacul. Se folosesc frunzele tinere la mâncarea de știr, rețetele fiind exact ca cele în care este folosit spanacul. Gustul, însă este mai puțin înecăcios, dar nu uitați să puneți un ou prăjit lângă mâncărica de știr cu usturoi și ceapă sau o bucată de omletă, iar savoarea nu se va lăsa așteptată. În Grecia bucătarii prepară o salată tradițională de știr, numită vleeta, făcută din soiul Amaranthus blitum.

În Mexic se consumă alegria, o băutură alcoolică din știr, mai abitir decât consumăm noi țuica de prune, iar din semințele pisate prepară un fel de bragă, denumită atole. În Ecuador se fierb florile și rezultatul, combinat cu rom, este băutura tradițională aquardeinte.

Rețetă afrodisiacă

Ciorbă de știr a la grec

Ingrediente:
- două mâini bune de frunze de știr tânăr (soiul cu frunze înguste și flori verzi, Amaranthus angustifolius)
- 1 morcov mare sau doi medii, din soiul românesc, cel conic, nu cel rotunjit, de origine turceasccă
- 2-3 cepe verzi
- 2-3 fire de usturoi verde
- 1 legătură de mărar verde
- 1 legătură de pătrunjel verde
- 1 legătură de leuștean
- 1 cană mare de corcodușe verzi sau un litru de borș ori zeama de la ½ de lămâie, pentru acrit
- 1 ceașcă rasă cu orez
- 0,5 kg scăricică afumată
- 2-3 ouă
- 1 cană (200 ml) de smântână/iaurt/lapte bătut

În 4 litri de apă dată în fiert se aruncă scăricica tăiată, usturoiul verde, ceapa verde și morcovii (tocate ca pentru orice fel de ciorbă) și orezul, lăsându-se la fiert la foc mediu spre mic până când se gătește orezul. În acel moment se adaugă jumătate din verdeața tocată fin (pătrunjel, mărar, leuștean), precum și știrul (bine spălat), tocat mai grosier. Se bat ouăle cu smântâna și se adaugă în ciorbă când știrul a fiert. Corcodușele se fierb și din ele se face o pastă prin pisare cu furculița pentru acrirea ciorbei, care se strecoară și se adaugă odată cu smântâna bătută cu ou. Se pot înlocui cu 1 litru de borș sau zeamă de lămâie, după gust și posibilități. Se ia de pe foc după primul clocot și se pune și restul de verdeață rămasă.

 

Comenteaza