Gabi Giurgiu: “Va fi un retur dificil, va fi o luptă”

Gabi Giurgiu: “Va fi un retur dificil, va fi o luptă”
Căpitanul Universității Cluj analizează returul sezonului 2017-2018 și anunță că echipele din județul Alba rămân principalele adversare la promovare.

Într-un material publicat pe site-ul clubului, în secțiunea dedicată celor 1200 de membri cotizanți, mijlocașul "Șepcilor roșii" prefațează îneputul de an și sansele de promovare ale echipei sale.

"Am revenit din vacanță, primele zile fiind mai mult de acomodare. Urmează alte câteva săptămâni bune de pregătire, specifice acestei perioade", a declarat Giurgiu. De asemenea, căpitanul "studenților" susține că bunul mers al echipei depinde și de ajutorul fanilor.

"Trebuie să ne antrenăm cât putem de bine și să fim conștienți că ne așteaptă un retur important, iar la final să ne bucurăm de promovare alături de fanii noștri. Îi vrem alături de noi, atât în meciurile amicale care vor urma, cât și în cele oficiale. Să ne ajute cum au făcut-o și în tur, deoarece s-a văzut că împreună se pot face lucruri frumoase. Atmosfera e bună, suntem sănătoși și sperăm să rămânem apți cu toții pentru reluarea campionatului", a spus Gabriel Giurgiu.

Mijlocașul Universității crede că principalele contracandidate ale clujenilor sunt Performanța Ighiu și Industria Galda de Jos: "Va fi un retur dificil, va fi o luptă, pentru că se vor întări toate adversarele. Se vor agăța de șansele lor și tocmai de aceea trebuie să fim bine pregătiți și să nu le dăm nici o șansă încă de la început, să punem presiune, să câștigăm meciurile.

Echipele din județul Alba au rămas aproape de noi, au jucători buni. Cred că tot ele vor fi implicate în această luptă până la final. Sperăm să acumulăm puncte cât mai repede și să ne distanțăm de ele, să fim și matematic promovați".

FC Universitatea Cluj este liderul seriei 5 din Liga 3, cu 35 de puncte, la patru lungimi de ocupanta locului 2, Performanța Ighiu și opt de echipa clasată pe locul 4, Industria Galda de Jos. "Șepcile roșii" vor disputa primul amical al iernii sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 12:00, în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu, cu Sticla Arieșul Turda.

Comenteaza