Fostul premier Viorica Dăncilă, proaspăt aleasă președinte al partidului NOI, a organizat mai multe plimbări în orașe precum Brașov, Sibiu sau Cluj, unde a cântat pentru pace, în fruntea unei coloane de aproximativ 50 de persoane
Guvernatorul Băncii Naționale a României a vorbit, miercuri, într-o conferință de presă, despre angajarea fostului premier Viorica Dăncilă la BNR. „Lucrează de la birou și este foarte disciplinată”, a declarat Mugur Isăr
Candidaţii din turul II al alegerilor pentru Cotroceni au avut marţi seară, aproape simultan, două întâlniri cu presa, cea a candidatei Viorica Dăncilă și alta a președintelui Iohannis.
Liderul PSD Viorica Dăncilă invită presa la o dezbatere, de la ora 18.00, în Parlament, înainte de evenimentul organizat de prezidenţiabilul PNL Klaus Iohannis.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, luni, rezultate parţiale oficiale, după numărarea a voturilor din 99,9% din secţii, că actualul preşedinte Klaus Iohannis a obţinut 37,49% din voturi, iar Viorica Dăncilă 22,69%. Dan Barna este pe locul al treilea, cu 14,7%.
Prezenţa la vot, la ora închiderii urnelor pe teritoriul României, ora 21.00, a fost de 47,6%.
Moţiunea de cenzură va fi citită, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului de joi, de la ora 10.00. Dezbaterea şi votul vor avea loc joia viitoare, tot de la 10.00.
După ce a anunţat discuţiile privind alianţa cu Pro România, liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a întâlnit cu liderul PSD Viorica Dăncilă.
Copreşedintele grupului Verzilor din Parlamentul European, Philippe Lamberts, i-a transmis, marţi, Vioricăi Dăncilă, că guvernul pe care îl conduce nu se ridică la înălţimea Europei. El a afirmat că România merită „ceva mai bun”.
Recomandări: