Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din cartierul Mănăştur şi-a sărbătorit astăzi hramul, cu ocazia praznicului celor doi apostoli.
Acoperişul unui bloc cu patru etaje din cartierul Mănăştur, puternic afectat de furtuna de vineri seara, a fost demontat de pompieri, sâmbătă dimineaţa. "Nu mai prezenta siguranţă", explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş.
Şoferii din Mănăştur, în special cei din zona străzii Mehedinţi, care parchează maşinile ilegal, nu-şi fac griji în privinţa amenzilor, cel puţin în următoarele luni. O garantează primarul Sorin Apostu, care spune că şoferii care parchează ilegal vor fi chestionaţi şi amendaţi numai după ce vor fi parking-urile din zonă.
N-au rezolvat nimic: şoferii care parcau pe spaţiul care a fost transformat în parc la începutul acestei luni, în cartierul clujean Mănăştur, şi-au mutat maşinile tot pe spaţiul verde.
Clujenii care locuiesc pe strada Primăverii 8, din Mănăştur, rămân mâine fără apă potabilă la robinete.
Audienţă de proporţii la Mănăştur Open Air, vineri şi sâmbătă, în primele două seri în care Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) are loc şi în cartiere: sute de persoane au asistat la ambele proiecţii.
O garsonieră de pe strada Bucegi, din cartierul Mănăştur, a explodat în urmă cu puţine minute.