Mai bine de jumătate din totalul impozitelor şi taxelor locale imputabile persoanelor fizice au fost deja încasate în primul trimestru al anului, în Cluj-Napoca, anunţă primarul Radu Moisin.
Autorităţile fac demersuri pentru reducerea numărului de taxe şi tarife parafiscale de la 230 la sub 100, conform recomandărilor de bune practici ale Băncii Mondiale, a declarat Andreea Paul, consilier al premierului.
Mai bine de 26 de milioane de lei au ajuns în vistieria Direcţiei Generale Mari Contribuabili Bucureşti în loc să ajungă la Cluj, conform unei evidenţe remise azi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Cluj.
Ultima zi de plată a taxelor si impozitelor locale din acest an este vineri 23 decembrie, avertizează astăzi Primăria Cluj-Napoca.
Mirii sunt atenţionaţi să fie foarte atenţi atunci când îşi organizează nunta. Statul impune taxe triple, în timp ce organizatorii de nunţi muncesc la negru.
Încasările la bugetul de stat au scăzut în luna septembrie, în Cluj, cu aproape nouă procente, relevă o analiză a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
ANAF va transmite până vineri, 15 octombrie, scrisori către populaţie şi firme prin care va anunţa că penalităţile vor fi şterse dacă datoriile şi dobânzile de întârziere către bugetul de stat vor fi achitate până la finele anului, potrivit unui ordin emis de Ministerul Finanţelor Publice.
Aproape o mie de clujeni şi-au achitat în acest an taxele şi impozitele prin Internet, conform evidenţelor Primăriei Cluj-Napoca.
Clujenii îşi plătesc cu conştiinciozitate impozitele, cel puţin aceasta reiese dintr-o evidenţă a Primăriei Cluj-Napoca.