Partidele de centru dreapta au obţinut peste 50% dintre voturile valabil exprimate, spune preşedintele Klaus Iohannis: „Pot să vă spun că acesta a fost obiectivul meu”.
Alianța pentru Unirea Românilor a transmis, luni, un comunicat de presă în care anunță că UDMR „nu își are locul în Parlamentul României” și vrea modificarea Constituției pentru a interzice formațiunile politice pe criterii etnice.
100.890 de persoane au votat la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, în municipiul Cluj-Napoca, adică 36,43% din totalul celor înscriși pe liste.
PNL a câștigat alegerile parlamentare în județul Cluj, cu 32,44% din voturi, urmat de USR-PLUS cu 23,76%, iar pe locul trei se situează PSD cu 13,50%.
Alegerile parlamentare 2020 s-au încheiat cu cea mai slabă prezenţă din ultimele trei cicluri electorale (2016,2012,2008).
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a exclus luni varianta unei colaborări cu AUR în arcul guvernamental, menţionând că această formaţiune promovează un mesaj "conservator extrem".
Cea mai mare prezență la vot în diaspora la alegerile parlamentare 2020 a fost în rândul bărbaților cu vârsta între 45 și 64 de ani, potrivit datelor transmise de Autoritatea Electorală Permanentă.
Echipa de parlamentari clujeni care va merge la București ar urma să fie formată din cinci liberali, trei USR-iști, trei social-democrați, doi UDMR-iști și un reprezentat de la AUR.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a reuşit să obţină, la Cluj, un mandat de deputat la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.
Recomandări: