Cea de-a VI-a ediție a evenimentului Florii în Florești a avut loc în perioada 27-28 aprilie și 1-3 mai, în parcul Poligon din cea mai mare comună din țară.
Primarul Bogdan Pivariu și-a depus, vineri, candidatura din partea Partidului Național Liberal (PNL), pentru un nou mandat de edil al comunei Florești.
Evenimentul care se va întinde pe mai multe zile va cuprinde actitivăți pentru părinți și copii, ateliere sau vânătoare de ouă de Paște.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat, joi, începerea lucrărilor în teren la construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj.
În timpul mandatului său de primar, Bogdan Pivariu a reușit asfaltarea a nu mai puțin de 12.910 metri de trotuare.
Investițiile în infrastructură sunt fundamentale pentru creșterea calității vieții în Florești, transmite edilul Bogdan Pivariu.
Actualul edil al celei mai mari comune din țară, Bogdan Pivariu, este lider detașat pentru fotoliul de primar al Floreștiului, în sondajul realizat la comanda PNL Florești și obținut de ZIUA de CLUJ.
Dacă în ultimul an de mandat al fostei administrații au fost emise 105 Autorizații de Construire pentru blocuri, în cei 4 ani de mandat ai lui Bogdan Pivariu au fost emise doar 95 de astfel de autorizații.
Ecocentrul din cea mai mare comună din țară va funcționa după următorul program: de luni până vineri, între orele 10:00 și 17:00, și sâmbăta între orele 9:00 și 14:00.
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu a participat la evenimentul „Ateliere MERITO Florești - Transformarea Practicilor la Clasă" organizat la Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțăun".
Recomandări: