Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că liberalii vor vota la vedere în favoarea cererilor justiţiei în cazul Rovanei Plumb şi al lui Viorel Ilie, afirmând că păstrarea Rovanei Plumb ca ministru este „un atac la interesul Românie” de a se dezvolta prin fonduri europene.
Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat, joi, că nu demisionează, susţinând că dosarul Belina este un atac la adresa guvernului, a PSD, un atac pentru destabilizarea statului de drept şi a ordinii constituţionale.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, joi, trimiterea rechizitoriului făcut de procurori în dosarul privind finanţarea campaniei din 2009, pentru lămurirea calităţii în care Elena Udrea ar fi făcut faptele, DNA având la dispoziţie cinci zile pentru a face modificările respective.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, joi, întrebat de declaraţiile potrivit cărora procurorii DNA au făcut mai multe descinderi la Guvern şi că asta ar putea fi interpretată ca o lovitură de stat, că "poate vine o vreme a evaluărilor".
Cererea DNA în cazul ministrului Rovana Plumb a ajuns, miercuri, la Camera Deputaţilor, Biroul Permament urmând să se reunească pentru a lua act de solicitarea justiţiei şi pentru a o transmite Comisiei juridice, au declarat surse guvernamentale.
Comisia Juridică din Senat a dat aviz negativ, cu şapte voturi împotrivă şi patru pentru, pe cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.
DNA a decis să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii după declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, pe dosarul "Insula Belina", catalogând afirmaţiile lui Tudorel Toader ca "o formă de imixtiune în activitatea procurorilor".
Teza că DNA nu are dreptul să-și vâre nasul în oportunitatea unui act normativ al guvernului este argumentată aberant. Pe aceeași logică, Executivul ar putea decide că este oportun ca Transilvania să capete autonomie financiară. Sau să se lipească de Ungaria!
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, întrebat dacă ancheta DNA în cazul Shhaideh-Plumb este similară celei privind OUG 13, că în BPN s-au adus argumente privind asemănarea, el arătând că trebuie analizat dacă există elementele unui posibil conflict constituţional.