Directorul general al Aeroportului Internațional "Avram Iancu" Cluj-Napoca a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de procurorii anticorupție, pentru luare de mită.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a venit luni la Direcţia Naţională Anticorupţie, surse judiciare declarând că a fost citată pentru a fi audiată în calitate de martor în dosarul privind OUG 13 de modificare a codurilor penale, abrogată ulterior printr-o altă ordonanţă de urgenţă.
Sute de clădiri istorice din centrul Timişoarei, dar şi câteva spitale, au ajuns în proprietatea unor clanuri de romi din oraş, în urma retrocedărilor efectuate de-a lungul anilor. O singură familie, Cârpaci, deţine 144 de proprietăţi, majoritatea în centrul oraşului.
Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara, a ajuns, vineri dimineaţă, la sediul DNA din Capitală, fiind citat într-un dosar de corupţie. Edilul a precizat că nu ştie în ce calitate a fost chemat pentru că a fost citat telefonic.
Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu s-a prezentat vineri la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.
Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a fost pus, miercuri, sub control judiciar de procurorii DNA Ploiești în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru trafic de influență.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorul Mircea Negulescu a cerut încetarea activității în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, s-a prezentat miercuri la sediul DNA Ploiești, el fiind citat pentru audieri într-un dosar privind fapte de corupție.
Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA este un “cruciat anticorupţie care agită România”, scrie Wall Street Journal, care prezintă o analiză a situaţiei din România.