Candidatul cu cele mai mari şanse la conducerea Federaţiei Române de Fotbal vorbeşte la Cluj, judeţul din provincie cu cele mai multe voturi la alegerile din martie, despre CFR şi "U", şi face o promisiune: în toamnă "naţionala" joacă pe Cluj Arena.
Favoritul la câştigarea alegerilor de la Federaţia Română de Fotbal vorbeşte diseară la Realitatea TV Cluj despre şansele ca "naţionala" de fotbal să îşi joace meciurile pe Cluj Arena.
Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că alegerile pentru preşedinţia FRF sunt o formalitate, Gheorghe Popescu urmând a fi numit preşedinte, post de care are mare nevoie pentru un trai decent.
Universitatea Craiova îşi suspendă antrenamentele în semn de protest faţă de faptul că primarul Lia Olguţa Vasilescu, "prin influenţa pe care o deţine", i-a blocat toate posibilităţile de pregătire în Craiova, a anunţat, luni, site-ul oficial al grupării patronate de Adrian Mititelu.
Şapte candidaţi s-au înscris oficial la alegerile pentru preşedinţia FRF, care vor avea loc în cadrul Adunării Generale din 5 martie, depunerea dosarelor la Casa Fotbalului putându-se efectua până la sfârşitul acestei zile, la ora 24.00, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul federaţiei.
Partida tur dintre Steaua şi Dinamo din Cupa României se va disputa la 27 martie
Fostul internaţional Gheorghe Popescu şi-a depus vineri dosarul de candidatură la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal, declarându-se încrezător în şansele sale pentru câştigarea alelegerilor, chiar dacă nu cunoaşte exact numărul de votanţi pentru 5 martie.
Preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, joi, că partida cu Dinamo, din etapa a XXI-a a Ligii I, se va disputa pe stadionul din Bulevardul Ghencea, la 1 martie, precizând că a primit o propunere ca acest meci să aibă loc la aceeaşi dată pe Cluj Arena.
Fostul preşedinte al cluburilor Poli Timişoara şi Ceahlăul Piatra Neamţ Gheorghe Chivorchian a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că s-a hotărât să candideze la preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.