În ultimele 24 de ore au fost înregistrate la nivel național 28.921 de noi cazuri și 106 decese din cauza COVID-19.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, duminică, nu există niciun pat disponibil la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2.
Trei pacienţi cu COVID-19 sunt transferaţi cu aeronave MApN, joi, în Polonia, întrucât au nevoie de îngrijire la Terapie intensivă, iar în România nu mai există paturi libere la ATI.
Grupul de Comunicare Strategică anunţă, marţi, că nu există niciun loc liber în secţiile ATI pentru pacienţii cu forme severe de coronavirus, altele decât cele special destinate celor care au şi alte afecţiuni asociate.
Doar în ultima săptămână, Grupul de Comunicare Strategică a raportat 256 de decese introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către DSP-urile din țară, în urma verificărilor efectuate.
Grupul de Comunicare Strategică a inclus pentru prima dată, miercuri, în raportarea zilnică, atât numărul testelor RT-PCR efectuate, cât a celor rapide antigenice.
Județul Cluj avea sâmbătă o prezență a Covid de 6,51 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
Până la această oră, pe teritoriul României au fost prelucrate 3.242.748 de teste, media zilnică trecând de 30.000 de teste.
În ultimele 24 de ore, 1.231 de persoane au fost confirmate cu COVID-19, iar alte 33 de persoane au decedat.
Recomandări: