Pompierii intervin în cazul unei persoane rămasă blocată în Someș, în zona ștrandului Sun din cartierul Grigorescu.
Pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu ce a cuprins acoperișul unor locuințe de pe strada Mircea Zaciu din Cluj-Napoca.
Un accident rutier s-a produs aseară, în jurul orei 20.00, pe raza localității Livada din judeţul Cluj, între un ansamblu de vehicule (cap tractor cu remorca) și un autoturism.
Polițiștii clujeni au desfășurat miercuri o serie de acțiuni care au avut drept scop prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Instituția Prefectului anunţă că vor fi amplasate 40 de containtere de locuit, încălzite și mobilate la unitățile medicale din întreg județul Cluj, pentru a înlocui corturile în sezonul rece.
Polițiștii clujeni au acționat duminică în zone unde se pot crea aglomerări de persoane, în vederea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
O căruță a fost lovită de o mașină, pe un drum din localitatea Mihai Viteazu. Căruțașul a fost rănit, iar calul a murit.
Un incendiu violent s-a produs aseară pe drumul dintre Cluj și Turda. Un autoturism a fost distrus de un incendiu între Mărtinești și Tureni.
Un bărbat a fost salvat de la înec de către pompierii clujeni, din râul Someșul Mic, după ce zeci de minute, acesta a stat agăţat de crengile unui copac.