Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în jurul mediilor climatologice, informează ANM.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenţionare cod galben de ger, valabilă pentru toate judeţele ţării.
Vremea se va răci treptat, devenind geroasă în a doua parte a săptămânii, când se vor înregistra ninsori.
Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sud şi din est, informează ANM.
Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor, geroasă dimineaţa şi noaptea în special în centrul ţării, informează ANM.
Meteorologii anunţă că, în intervalul 12 decembrie, ora 16:00 – 13 decembrie, ora 14:00, temporar vor fi precipitații îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţă, o informare meteorologică de vreme rea, valabilă de duminică de la ora 16.00 până marţi la ora 23.00.
Regimul termic prognozat pentru următoarele două săptămâni se anunță unul variabil, în condițiile în care, după data de 8 noiembrie valorile termice vor scădea brusc în majoritatea zonelor țării.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) prelungeşte informarea meteo de vreme rea până sâmbătă după-amiază, perioadă în care se vor înregistra ploi pe arii extinse şi ninsori în zona montană.
Recomandări: