Conducerea Poștei Române afirmă 2023 a fost cel mai bun din ultimii 20 de ani pentru compania de stat datorită creșterii consistente a cifrei de afaceri.
Blocul Național Sindical (BNS) anunță că procesul de negociere a noului contract colectiv de muncă din Compania Națională Poşta Română a fost compromis și că urmează grevă generală, iar CNPR afirmă că majoritatea salariaţi
Sindicaliștii anunță grevă de avertisment la Poșta Română, iar în cazul în care revendicările nu vor fi rezolvate, angajații vor intra în grevă denerală.
Sindicatul Naţional Poştă Curierat (SNPC) și Compania Naţională „Poşta Română'' au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește cresterea pachetului salarial.
Un clujean ne-a trimis pe numărul de WhatsApp al redacţiei o ciudăţenie a naturii. Pe un stâlp de electricitate din oraşul Cluj-Napoca "au crescut" cupoane de pensii. Omul spune că poşta ar trebui să dea socoteală cuiva.
Compania Naţională Poşta Română oferă clienţilor posibilitatea de a plăti ratele bancare prin intermediul oficiilor poştale sau direct de acasă, cu ajutorul factorului poştal.
Poştaşii din judeţul Cluj pregătesc o grevă generală.
Poştaşii din judeţul Cluj se împotrivesc privatizării Poştei Române. În frunte cu liderul Sindicatului Lucrătorilor Poştali, Matei Brătianu, angajaţii au discutat vineri despre situaţia lor cu parlamentarii din Cluj.
Poştaşii se pregătesc să iasă în stradă, după ce conducerea companiei a anunţat că va face disponibilizări şi va apela la reduceri salariale. Angajaţii îşi acuză şefii că nu iau nici o măsură reală pentru redresarea companiei şi că noile concedieri le vor afecta activitatea. Un miting de amploare al poşaşilor va fi organizat săptămâna viitoare la Bucureşti, iar apoi sindicaliştii vor picheta zilnic prefecturile din ţară.
Recomandări: