Premierul demisionar Emil Boc spune, la postul public de televiziune, că nu s-a gândit încă la o candidatură pe postul de primar în Cluj-Napoca, dar că "nicăieri nu te simţi mai bine ca acasă".
Prim-ministrul danez, Helle Thorning-Schmidt, i-a transmis premierului Emil Boc că sprijinul pentru aderarea României la Schengen a fost negociat în programul său de guvernare, iar autorităţile române pot conta în acest proces pe susţinerea Danemarcei, care va prelua de la 1 ianuarie preşedinţia UE.
Premierul Emil Boc a declarat vineri, după ce Guvernul a aprobat proiectul de buget pe 2012, că bugetul de stat pe 2012 respectă zicala românească "paza bună trece primejdia rea" şi poate fi descris în patru cuvinte: prudenţă, responsabilitate, investiţii şi locuri de muncă.
Premierul Emil Boc a anunţat că se va semna protocolul cu Ministerul Sănătăţii în vederea demarării proiectului Spitalului Regional de Urgenţă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că dacă şeful Guvernului va veni cu propuneri de remaniere, le va accepta în mod rapid, menţionând însă, întrebat dacă se poate vorbi şi despre schimbarea premierului, că nu este cazul să se intre într-o criză politică.
Premierul Greciei, Giorgios Papandreou, şi-a prezentat demisia în această după-amiază.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a spus, vineri, şefului misiunii FMI, Jeffrey Franks, în cadrul întrevederii dintre reprezentanţii FMI, BM şi CE şi cei ai USL, că este premierul României, întrucât adevăratul premier, Emil Boc, nu are timp să se vadă cu opoziţia.
Dacă America este cea mai mare putere a lumii, ne-am aştepta ca Barack Obama să fie cel mai bine plătit preşedinte al unei ţări. Sau dacă Germania se luptă să scoată un întreg continent din criză, atunci Angela Merkel să fie printre primii cel mai bine plătiţi lideri ai lumii.
Pericolul revenirii recesiunii anul viitor nu este complet înlăturat, motiv pentru care Guvernul trebuie să aplice o serie de măsuri, precum manageri privaţi la companii de stat şi finalizarea doar a investiţiilor care se justifică, renunţând la cele care nu sunt necesare, a afirmat premierul Emil Boc.