UDMR Cluj îl va propune pe viceprimarul municipiului Cluj-Napoca Laszlo Attila ca primar interimar, care să preia atribuţiile edilului-şef Sorin Apostu, arestat preventiv pentru luare de mită, dacă recursul acestuia la ICCJ va fi respins.
Potrivit unui comunicat oficial, procurorii ”efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Apostu Sorin, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată”
Dacă decizia arestării este menținută și după epuizarea căilor de atac, Sorin Apostu va fi suspendat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.
Primarul Sorin Apostu a ieşit din casă şi a plecat cu maşina sa. El este însoţit de un procuror, care a urcat în dreapta sa.
Tineretul Naţional Liberal din Cluj s-a arătat indignat de faptul că primarul Sorin Apostu a majorat bursele elevilor cu doar 10 lei şi cere alocarea de 850.000 de euro din partea primăriei pentru aceste burse.