Ministrul moldovean al Apărării Vitalie Marinuţa şi-a anunţat demisia, vineri, afirmând că decizia a fost motivată de criticile preşedintelui Nicolae Timofti referitoare la reforma armatei, relatează IPN în pagina electronică.
Parlamentul European a votat, azi, eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova, urmând ca aceştia, potrivit calendarului stabilit pentru moment, să poată călători liber în Spaţiul Schengen, în scopuri turistice, după prima jumătate a lunii mai.
Republica Moldova se confruntă, în prezent, cu două riscuri: Rusia şi preşedintele Traian Băsescu, a declarat, luni, la Bucureşti, liderul socialist Hannes Swoboda, care a criticat declaraţiile şefului statului privind unirea dintre România şi ţara vecină.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va întâlni, la începutul lunii februarie, cu preşedintele CE, Jose Barroso, pentru a discuta despre resurse financiare care pot fi alocate pentru accelerarea interconectării energetice România - Moldova.
Republica Moldova este gata să ofere regiunii transnistrene o autonomie largă, de tipul celei din Catalonia, afirmă premierul Iurie Leancă, într-un interviu pentru cotidianul rus Vedomosti, relatează presa de la Chişinău citată de realitatea.net.
Preşedintele Traian Băsescu solicită misiunii OSCE în Republica Moldova şi tuturor celorlalte instituţii responsabile să intervină pentru a asigura accesul tuturor elevilor la libera alegere a limbii române ca limbă de studiu, urmare a "presiunilor administrative" făcute de Tiraspol.
Conturile liceului teoretic cu predare în limba română Lucian Blaga de la Tiraspol au fost blocate, a anunţat luni directorul instituţiei, Ion Iovcev, în cadrul unei întruniri la Ministerul Educaţiei, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.
Toţi cetăţenii moldoveni care au viză Schengen vor putea intra în România, începând cu luna februarie, fără nicio altă viză suplimentară, a anunţat premierul Victor Ponta în şedinţă de luni a Guvernului, la începutul căreia a participat şi prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă.
România va acorda Republicii Moldova fonduri totale de 20 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare din statul vecin, alocarea banilor fiind decisă, luni, de Guvern, într-o şedinţă la începutul căreia a participat şi prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă.
Guvernul va acorda aproape 20 milioane euro pentru dezvoltarea sistemului de educaţie din Republica Moldova, în baza unui parteneriat între cele două ministere de resort, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând că a discutat, miercuri, în acest sens cu prim-ministrul moldovean.