Peste o mie de credincioși au participat la procesiunea religioasă de Rusalii organizată la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca. Deși în timpul procesiunii a început să plouă, oamenii au continuat să se roage și au parcurs întreg traseul ceremoniei religioase.
600 de polițiști vor asigura ordinea și liniștea publică în minivacanţa de Rusalii.
Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a anunţat care este programul de funcţionare a mijloacelor de transport în comun în perioada minivacanţei de Rusalii.
Pentru al cincilea an consecutiv, clujenii vor putea participa duminică, 31 mai, la Procesiunea de Rusalii organizată în centrul municipiului Cluj-Napoca.
Primăria Cluj-Napoca va funcţiona după un program modificat în perioada minivacanţei de Rusalii.
Primăria Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie pentru ziua de duminică, 31 mai, pentru desfăşurarea în bune condiţii a unei manifestări publice religioase de Rusalii.
Pentru a prelua fluxul de persoane estimat cu prilejul minivacanței de Rusalii, compania naţională CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri puse în circulaţie.
Procesiunea de Rusalii va avea loc în centrul Clujului, duminică, 8 iunie.
În luna iunie, bugetarii vor beneficia de o zi liberă, care pică într-o luni.