Circulația feroviară a fost întreruptă temporar, miercuri, 8 aprilie, între haltele Augustin și Racoș, pe secția Brașov – Sighișoara, după ce un copac a căzut peste firele electrice de contact.
Polițiștii au desfășurat, în perioada 31 martie – 5 aprilie, o amplă acțiune la nivelul întregului județ, cu scopul de a crește gradul de siguranță rutieră și de a responsabiliza participanții la trafic.
Polițiștii au demarat cercetări în cazul unui bărbat de 40 de ani, din comuna Gilău, depistat în trafic cu o armă letală pentru care nu respecta toate condițiile legale de utilizare.
Asociația Pro Infrastructură anunță progrese semnificative pe Autostrada A3, în special pe tronsonul Chiribiș – Suplacu de Barcău, dar și pe alte sectoare importante.
Primăria Florești informează că, începând cu data de 01.04.2026, semaforul și trecerea de pietoni din zona Metro au fost desființate integral și definitiv, ca urmare a lucrărilor aflate în desfășurare.
În primul trimestru al anului 2026, România nu a inaugurat noi secțiuni de autostradă sau drum expres, menținând însă un ritm susținut al lucrărilor în derulare.
Se lucrează intens pe Autostrada Transilvania.
Polițiștii rutieri din cadrul IPJ Cluj au desfășurat, marți, 17 martie, o acțiune de tip „RELEU” pe DN1, în intervalul orar 11:00 – 15:00, sub coordonarea Serviciului Rutier Cluj.
O simplă întrebare postată pe o rețea de socializare - dacă merită sau nu să folosești scuterul ori motocicleta în Cluj – a stârnit o dezbatere intensă între utilizatori.