Formația din Gruia este aproape de a obține semnătura unui tânăr jucător român care evoluează în Italia.
Formația pregătită de Erik Lincar a împrumutat un fotbalist belgian de la FC Botoșani.
Clubul clujean a publicat un mesaj prin care anunță oficial transferul tânărului fotbalist la FC Botoșani.
Formația din Gruia a anunțat achiziția lui Daniel Birligea, fotbalist român ce ultima dată a evoluat în Serie C.
Formația din capitală a ajuns la un acord cu trupa din Gruia pentru doi jucători care nu intră în vederile lui Dan Petrescu.
Oficialul “Șepcilor roșii” a recunoscut că există o ofertă pentru tânărul fotbalist, însă negocierile sunt încă în stadiu incipient.
Managerul general al formației clujene, Andrei Cordoș, a vorbit despre campania de achiziții a “studenților”, care au reușit doar două mutări în perioada de mercato.
Noul fundaș central al “Șepcilor roșii” a acordat un interviu site-ului oficial al clubului, fcucluj.ro.
Formația pregătită de Erik Lincar a ajuns la un acord cu un stopper în vârstă de 29 de ani, care ultima dată a evoluat pentru UTA.
Recomandări: