Decizia Tribunalului București de a respinge propunerea de arestare preventivă a lui Călin Georgescu și de a dispune controlul judiciar poate avea efecte importante și în plan politic, consideră politologul Sergiu Mișcoiu.
UBB Cluj continuă și în anul universitar 2026–2027 măsurile de susținere a propriilor studenți, alocând aproximativ 4 milioane de lei din venituri proprii pentru asigurarea transportului public gratuit sau cu tarif redus.
UBB Cluj găzduiește vineri, 18 septembrie, o discuție dedicată rezultatelor PISA 2025, organizată de Academia Română, la care vor participa foștii miniștri ai Educației Mircea Dumitru și Daniel David, alături de specialiști în educație.
UBB Cluj marchează o premieră pentru cercetarea românească, fiind câștigătoarea primului grant al ERC obținut în domeniul psihologiei de o instituție din România de la înființarea Consiliului European pentru Cercetare, în 2007.
O echipă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, formată dintr-un student și un cadru didactic ai Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, va reprezenta România la WorldSkills Shanghai 2026.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca organizează, în perioada 7–11 septembrie 2026, la Baru, în județul Hunedoara, o nouă ediție a taberei de vară „Reconfigurarea traseului”.
Un număr de 994 de directori, inspectori și persoane cu responsabilități manageriale din educație au fost formați în leadership și management educațional prin proiectul EDU-LIDER, coordonat de UBB Cluj.
Un medic din cadrul UBBMed contribuie la elaborarea recomandărilor internaționale privind tratamentul durerii după operațiile pentru cancerul de sân.
Un student român de doar 20 de ani a obținut o finanțare europeană de 60.000 de euro pentru dezvoltarea unei tehnologii menite să le ofere călătorilor estimări mai precise privind sosirea autobuzelor și troleibuzelor în stații.