Agenția Europeană pentru Medicamente a recomandat autorizarea în Uniunea Europeană unui medicament inovator, capabil să întârzie apariția diabetului de tip 1.
Deputatul PNL Cluj Ovidiu Cîmpean salută progresele Republicii Moldova și ale Ucrainei în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, confirmate în Pachetul de Extindere 2025 prezentat de Comisia Europeană.
Uniunea Europeană a anunțat că Muntenegru ar putea adera până la sfârșitul anului viitor, în timp ce Ucraina este lăudată pentru reforme.
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a atras atenția, marți, asupra nivelului ridicat al deficitului bugetar al României, care a ajuns anul trecut la 9,3% din PIB, cel mai mare din întreaga Uniune Europeană.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean salută deciziile recente luate la nivel internațional care întăresc parteneriatul euroatlantic în fața agresiunii ruse.
Locuitorii din Cluj se bucură de o putere de cumpărare ridicată, depășind media Uniunii Europene și chiar nivelul de trai din orașe europene precum Madrid, Milano sau Hamburg.
Europarlamentarul liberal avertizează că pe agenda Consiliului de joi se află chestiuni decisive pentru reziliența economică a Europei, iar tratarea greșită a Agriculturii în viitorul buget al UE poate declanșa consecințe politice și sociale majore.
Uniunea Europeană a aprobat o alocare de 11,5 milioane de euro pentru fermierii români afectați de înghețurile severe din primăvara acestui an, potrivit anunțului eurodeputatului Rareș Bogdan.
Deputatul clujean Ovidiu Cîmpean, raportor al Comisiei pentru Afaceri Europene, a anunțat demararea unei serii de consultări la nivel național privind viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034 al Uniunii Europene.