Circulaţia auto va fi închisă pe mai multe străzi din centrul Clujului, mâine, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Preşedintele Ungariei, Ader Janos, va vizita Castelul Banfy de la Bonţida.
O nouă ediţie a Marşului biciclistilor clujeni, sâmbătă, la ora 17: punctul de întâlnire al participanţilor la eveniment va fi de această dată în faţa Bibliotecii Judeţene "Octavian Goga" din Mărăşti.
Premierul Victor Ponta a declarat astăzi că ministerul de Interne îl poate declara pe liderul Jobbik persoană indezirabilă pe teritoriul României dacă preşedintele Traian Băsescu, ca şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, va aviza procedura. Traian Băsescu a cerut ieri Guvernului interzicerea membrilor Jobbik în România. Şi fostul premier Emil Boc a criticat dur acţiunile acestui partid extremist din Ungaria. În schimb, liderul PPMT, Toro Tibor, spune că Traian Băsescu a fost luat de val.
Liberalii clujeni fac apel la înţelegerea maghiarilor pentru ca centrul oraşului să nu se transforme într-o scenă pentru violenţe. Si asta pentru că în data de 15 martie au fost anunţate 2 marşuri în Cluj-Napoca, unul al etnicilor maghiari care îşi serbează ziua naţională iar celălalt al organizaţiei naţionaliste noua dreaptă.
Participanţi la un miting la care s-a cerut acordarea autonomiei Ţinutului Secuiesc au aprins luni seara lumânări în faţa sediului Ambasadei României la Budapesta şi au cântat imnul ungar şi un cântec secuisc, relatează MTI.
Importurile de carne de porc în creştere din Ungaria, unde TVA a scăzut de la 1 ianuarie de la 27% la 5%, ar putea duce la ieftinirea cărnii de porc de pe piaţa românească în următoarele luni, a declarat agenţiei MEDIAFAX Ioan Ladoşi, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc.
Deputatul PNL Radu Zlati îi dă dreptate primarului PDL de Cluj, Emil Boc. "Parlamentul ar trebui să se întrunească în sesiune extraordionară pentru votarea legii vânzării terenurilor agricole către străini", a spus astăzi Zlati. Deputatul nu este însă de acord cu condiţia de reciprocitate propusă de Boc.
Fostul premier Emil Boc, acum primar în Cluj-Napoca, îi cere actualului premier Victor Ponta să convoace parlamentul în şedinţă extraordinară şi să-i ceară să pună piedici străinilor care vor să cumpere terenuri în România. Soluţia ar fi una de reciprocitate, spune Boc: dacă cetăţenii străini au voie să cumpere terenuri în România, acelaşi lucru ar trebui să fie valabil şi pentru români.
Recomandări: