Sindicaliștii SANITAS anunță că federația a decis declanșarea unei greve de avertisment pe 20 iulie, urmată de o grevă generală, acuzând Guvernul că a redus drepturile și veniturile angajaților din sănătate și că a refuzat dialogul cu sindicatele.
Ministerul Sănătății a anunțat deblocarea a 7.621 de posturi din unitățile sanitare de stat.
Autoritățile sanitare europene trag un semnal de alarmă după creșterea numărului de cazuri cu o boală infecțioasă rară care se transmite de la animale la oameni.
Rezultatele unui studiu amplu arată că stimularea nervului vag a produs o ameliorare semnificativă a simptomelor la aproape 70% dintre pacienții cu depresie severă rezistentă la tratament.
Nu contează doar câte ore petreci pe scaun, ci și cât timp stai fără să te ridici. Un studiu amplu realizat pe peste zeci de mii de persoane, monitorizate timp de 12 ani, îi pun pe gânduri pe specialiști.
O femeie de 45 de ani din județul Cluj, aflată într-un stadiu avansat de insuficiență cardiacă, a primit o nouă șansă la viață în urma unui transplant de cord. Intervenția a durat aproximativ șase ore și jumătate.
Aproape 6.000 de părinți au apelat în primele șase luni ale anului serviciul de telemedicină ALOPEDI, iar în aproape 7 din 10 cazuri problemele copiilor au putut fi gestionate acasă, fără o deplasare la spital.
O nouă generație de studenți a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu".
„Sunt lucruri pe care, uneori, le porți tăcut o vreme în minte și în suflet, înainte să găsești curajul de a le spune cu voce tare” - a scris medicul chirurg Dragoș Zamfirescu într-o postare în care a făcut publică o decizie personală.
Medicul Dan Eniu, unul dintre cei mai apreciați chirurgi oncologi din România, spune că multe forme de cancer de sân pot fi vindecate, iar cele mai agresive beneficiază astăzi de terapii care, până nu demult, păreau imposibile.