Tenismanul Horia Tecău a declarat, luni, la revenirea în România după ce a câştigat titlul de dublu la Wimbledon, că şi-a îndeplinit un vis şi că nici 20 de finale nu se compară cu obţinerea titlului, el adăugând că îşi doreşte acum să se impună la US Open şi la Turneul Campionilor.
Guvernul nu va reveni, în şedinţa de miercuri, asupra ordonanţei prin care s-au mărit salariile demnitarilor, ministrul Muncii, Rovana Plumb, afirmând că această decizie va fi amânată cu o săptămână, în timp ce liderul PSD Liviu Dragnea a precizat că decizia se va lua cel mai târziu la rectificarea bugetului.
Spania sprijină intrarea României în Schengen, ce i se cuvine, date fiind eforturile coerente şi susţinute care au fost depuse în acest sens de către autorităţile române, a declarat regele Felipe al VI-lea în discursul susţinut la dejunul oferit în onoarea preşedintelui Klaus Iohannis şi soţiei sale.
Victor Ponta a declarat, luni seară, că s-a gândit să îşi dea demisia din funcţia de premier, dar că acest gest ar fi fost o trădare a celor care l-au votat şi, solicitat să dea un exemplu de persoană pe care ar susţine-o în condiţiile în care el s-ar retrage, l-a indicat pe Călin Popescu Tăriceanu.
Premierul Victor Ponta a venit la DNA în cârje, pentru a fi audiat în dosarul "Turceni-Rovinari", în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.
Retragerea premierului Victor Ponta de la conducerea PSD nu are cum să afecteze buna funcţionare a coaliţei de guvernare, iar acesta se bucură de tot sprijinul ALDE, a declarat duminică seara preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, afirmă, referitor la retragerea lui Victor Ponta de la conducerea partidului, că decizia acestuia "trebuie respectată", dar şi că acesta trebuie să îşi continue mandatul de premier.
Vicepremierul ungar Semjen Zsolt a spus, sâmbătă, la inaugurarea PTF Nădlac II, că invită România să îşi „reconsidere poziţia de refuz” şi să găsească soluţii pentru conectarea autostrăzilor.
Ministerul german al Finanţelor a propus ieşirea temporară a Greciei din zona euro pe o perioadă de cinci ani, scrie ziarul german Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, o informaţie pe Guvernul grec o dezminte.