Este doar una dintre modificările aduse ordonanţei privind circulaţia pe drumurile publice, intrată în vigoare
Un clujean oferă spre închiriere, pe perioada Festivalului Untold, o boxă de depozitare de 10 metri pătraţi.
Copreşedintele grupului Verzilor din Parlamentul European, Philippe Lamberts, i-a transmis, marţi, Vioricăi Dăncilă, că guvernul pe care îl conduce nu se ridică la înălţimea Europei. El a afirmat că România merită „ceva mai bun”.
Slujba religioasă a fost oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) pune la dispoziția studenților, interesați de tehnici avansate în ingineria autovehiculelor, masterate derulate în parteneriat cu mari companii din domeniul auto.
Simona Halep (nr. 7 WTA) este întâmpinată în Salonul Oficial al aeroportului Henri Coandă. La aeroport, printre cei care au primit-o, se numără doi dintre cei mai buni tenismeni ai României, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni, după şedinţa CEx PSD, modificările din Guvern, Ramona Mănescu fiind propunerea pentru Externe, Nicolae Moga pentru Interne şi Mihai Fifor pentru funcţia de vicepremier pe Parteneriate Strategice.
Jean-François Bohnert, contracandidatul Laurei Codruţa Kovesi pentru funcţia de şef al Parchetului european, a informat că nu s-a retras din cursă.
Preşedintele partidului Viorica Dăncilă a afirmat că o temă abordată va fi remanierea care vizează opt ministere, printre care şi unele de la ALDE.