Uleiul de măsline, mierea, sau peştele sunt unele dintre cele mai întâlnite alimente contrafăcute, acest fenomen trebuind să fie îngrijorător atât pentru producători, cât şi pentru guvern sau consumatori, a spus, într-o conferinţă pe tema cerificărilor alimentare, Milan Dopuda, Bureau Veritas.
Fosta actriţa americană Meghan Markle şi Prinţul Harry al Marii Britanii, nepotul reginei Elisabeta a II-a, s-au căsători religios, ceremonia având loc la capela St. George de pe domeniul Castelului Windsor.
Ministerul Finanţelor Publice va acorda un termen suplimentar pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale, pentru a nu fi sancţionaţi, până la 1 septembrie pentru contribuabilii mari şi mijlocii şi pân
În acest an, Noaptea muzeelor are loc între 19 și 20 mai.
Stăzile din Windsor, unde are loc sâmbătă nunta dintre Prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle, au început să se umple. Dar, înaintea turiştilor, au început să bată pentru cele mai bune locuri jurnaliştii din Statele Unite.
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în weekend, în special, în centru, est şi vest, vor fi ploi cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, precizând că temperaturile vor ajunge la 26 de grade. La începutul săptămânii viitoare vremea se va ameliora
Vremea va fi in general instabilă. Vor fi innorări temporar accentuate si se vor semnala averse, descărcări electrice si intensificări ale vantului, ziua in cea mai mare parte a tării, iar seara si noaptea in centru, est si sud-est.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a fost reclamat la DNA de către un protestatar din Piaţa Victoriei pentru că ar fi divulgat informaţii secrete din cadrul unui dosar penal în curs de cercetare.
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIPMMR) îi cere lui Klaus Iohannis să nu promulge normativul adoptat miercuri de Camera Deputaţilor, potrivit căruia primarii şi viceprimarii pot desfăşura afaceri private.