Revelion de criză şi în acest an pentru Primărie. În locul concertelor cu invitaţi de marcă, municipalitatea le va oferi clujenilor doar un foc de artificii.
După ce au câştigat în instanţă o parte din terenul din faţa unui centru medical din Cluj-Napoca, noii proprietari au început să îl îngrădească, spre disperarea celor care îşi parcau maşinile acolo. Reprezentanţii centrului medical se plâng că au investit bani în amenajarea locurilor de parcare şi acum nu mai pot să le folosească, chiar dacă au urgenţe medicale şi trebuie să intre cu salvările.
Au visat la o carieră în uniformă, dar s-au trezit şomeri la finalul cursurilor. Este vorba despre cei aproape 300 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie din Cluj din promoţia 2009-2011.
Amenzi mai mari, testări medicale şi psihologice la cererea poliţistului ori examen pentru a putea conduce un moped. Acestea sunt doar câteva din modificările aduse de noul cod rutier, care ar urma să intre în vigoare la începutul anului viitor. Poliţiştii clujeni spun că noile reglementări vor aduce mai multă siguranţă pe şosele.
USL termină anul cu un scor de sub 50 la sută din intenţiile de vot ale românilor. Asta relevă un sondaj realizat de IMAS, care arată că Opoziţia adună doar 49,2% din opţiunile electoratului, cel mai slab scor din 2011. De cealaltă parte, PDL este într-o uşoară creştere, ajungând în acest moment la 21,5% din voturi.
Copii în comă alcoolică. Acestea sunt o parte din cazurile cu care s-au confruntat în perioada Crăciunului medicii de la urgenţe. Ritmul în care clujenii au sunat la ambulanţă de sărbători a fost de un apel la 4 minute.
Mai multe farmacii vor fi deschise non-stop în aceste zile. În schimb, majoritatea instituţiilor publice nu vor avea program cu publicul.
CFR Călători anunţă schimbări în programul trenurilor pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Din a doua zi a Crăciunului şi până în a doua zi a Anului Nou, şase trenuri interregio şi cinci trenuri regio vor fi scoase din circulaţie.
Staţia Realitatea TV Sibiu a transmis azi, la 18:10, primul jurnal de ştiri, odată cu înaugurarea si inglobarea studioului local în proiectul ProvinciaNEWS, dezvoltat de compania clujeană Presa Zece alături de Realitatea TV.