UE plănuiește să ceară Statelor Unite să permită exportul dozelor, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu o lipsă a serului.
Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă, la Focşani, că vrea ca emblema Guvernului pe care îl conduce să fie construcţia de spitale noi, subliniind că prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă vor fi alocate sume pentr
Un TIR încărcat cu peste 600 de porci s-a răsturnat, vineri după-masă, pe DN 17, în Pasul Tihuţa, traficul fiind dirijat de poliţişti alternativ, pe un sens de mers, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către purtătorul de cuv&acir
Un incendiu a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 4,00 dimineaţa, la acoperişul unui bloc de locuinţe din comuna Rodna, 180 de persoane fiind evacuate, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţă, coduri galbene nowcasting de vânt puternic, valabile pentru patru judeţe ale ţării.
Ministerul Educaţiei va solicita CNSU să modifice scenariile după care vor funcţiona şcolile, astfel încât elevii din clasele terminale să poată merge la cursuri și în localităţile care sunt în scenariul roşu.
Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, a câștigat premiul Ursul de Aur pentru cel mai bun film în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin
Aproximativ 38 din cei 238 de angajaţi de la centrul de distribuţie pe care Pfizer îl are la Zaventem (Belgia), ar urma să rămână fără loc de muncă.
Agenţia Federală Medico-Biologică a Rusiei va începe în luna iulie testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19, capabil să genereze imunitate la nivel celular cu o protecţie de peste 13 ani.