Patru centre regionale de oncopediatrie din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara vor primi 5,6 milioane de euro pentru reabilitare şi doatre cu echipamente de ultimă generaţie printre care RMN pentru copii, în cadrul unui proiect cu sprijin norvegian.
Premierul Victor Ponta l-a felicitat pe vicepreşedintele PSD Marian Oprişan, pentru realegerea la conducerea UNCJR şi a afirmat că aleşii locali trebuie să reziste la "cel mai grav şi brutal atac" din istoria democratică a României care are loc asupra lor.
Şefii de inspectorate şcolare din Regiunea de Nord-Vest propun Ministerului Educaţiei mai multe măsuri care să fie cuprinse într-o nouă lege a Educaţiei, printre care se numără reintroducerea salariului de merit şi scurtarea perioadei de desfăşurare a bacalaureatului.
Ministerul Sănătăţii lansează patru programe noi care vor fi finanţate din bugetul instituţiei pentru pacienţii aflaţi în stare gravă şi internaţi în spitale din România. O altă măsură care va fi aplicată de miercuri este reducerea preţurilor medicamentelor cu până la 20%.
Mihai-Răzvan Ungureanu a vorbit, marţi, după aprobarea de către Parlament a numirii sale în funcţia de director al SIE, despre necesitatea unui nou cadru legislativ, adresând parlamentarilor rugămintea de a-l ajuta să reconstituie pe bază de modernitate legile pe pachetul siguranţei naţionale.
O sesizare privind plagierea lucrării de doctorat a lui Gabriel Oprea a fost depusă la Universitatea Bucureşti, premierul interimar spunând că el este un om corect, iar cel care a făcut plângerea este "principala sursă de zvonuri şi minciuni" îndreptate împotriva sa.
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, semifinalista ediţiei precedente, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3, de sportiva slovacă Jana Cepelova, locul 106 WTA, în prima manşă a turneului de la Wimbledon.
Salariile personalului care activează în administraţia publică locală pot fi majorate dacă fondurile se încadrează în limita bugetului aprobat şi a plafonului stabilit de Ministerul de Finanţe, dar nu mai mult de 12%, a anunţat, marţi, ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de numire a fostului şef al SRI George Maior ca ambasador al României în Statele Unite ale Americii.