Elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Informatică care a avut loc în Kazahstan şi au ocupat locul 10, din 84 de ţări participante, păstrând poziţia a şasea în clasamentul pe medalii din toate timpurile, a anunţat Ministerul Educaţiei.
Deputaţii PNL Raluca Turcan şi Claudia Boghicevici au depus un proiect de modificare a Legii educaţiei, potrivit căruia elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul "Şcoala după şcoală".
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că, în principiu, consultările cu PSD şi UDMR pe diferite de teme de interes major ar putea avea loc în jur de 15 august, iar PNL va stabili, luni, în cadrul Biroului Politic Naţional, un calendar al consultărilor şi echipa care va participa la discuţii.
Guvernul nu va reveni asupra pachetului de măsuri incluse în Codul Fiscal, acesta urmând să rămână în forma deja adoptată de Parlament, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a adăugat că va avea o discuţie cu guvernatorul BNR pentru a-i prezenta încă o dată argumentele.
Comisia Europeană a iniţiat două investigaţii aprofundate separate pentru a stabili dacă măsurile adoptate în favoarea Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, a Aeroportului Transilvania Târgu Mureş şi a transportatorilor care le utilizează sunt conforme normelor UE privind ajutoarele de stat.
Inspectorii de la Antifraudă Fiscală au găsit la producătorii şi distribuitorii de medicamente vizaţi în dosarul privind recompensarea unor medici pentru prescrierea unor medicamente facturi emise de firme de turism în baza unor documente fictive, care le-au permis deducerea TVA.
Preşedintele Klaus Iohannis salută învestirea noului Guvern al R.Moldova, menţionând că sarcinile acestuia nu sunt deloc uşoare, însă vrea ca partenerii României să fie convinşi că vor avea în ţara noastră "cel mai important sprijin" în direcţia continuării parcursului proeuropean.
Opt centrele de transfuzie sanguină din Bucureşti, Buzău, Cluj, Giurgiu, Iaşi, Slatina, Suceava şi Târgu Jiu au fost renovate şi dotate, în cadrul proiectului "O şansă pentru viaţă", în valoare de aproape 350.000 de euro.
Premierul Victor Ponta, aflat în concediu în SUA, anunţă joi pe Facebook că datele ANAF privind încasările din TVA au crescut în iunie faţă de aceeaşi lună a anului trecut cu 60 milioane lei, la 5,067 miliarde lei, în pofida scăderii TVA la alimente şi servicii alimentare, de la 1 iunie, la 9%.