Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit, sâmbătă, în timp ce înota în Complexul de nataţie "Universitas" al Universităţii Babeş - Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.
Aproximativ 500 de membri ai serviciilor de securitate ucrainene sunt în continuare blocaţi de insurgenţi la periferia oraşului Debalţeve, anunţă autorităţile separatiste din autoproclamata Republică Populară Doneţk, relatează site-ul agenţiei TASS.
Elena Udrea a venit, sâmbătă, la ICCJ, unde se judecă cererea ei de a i se permite să îşi părăsească domiciliul pentru a merge luni la Parlament să se adreseze plenului Camerei Deputaţilor, care va vota o nouă CERERE a DNA de arestare a deputatului PMP, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute".
Preşedintele Camerei Valeriu Zgonea a spus, în Biroul Permanent, în replică la critici ale deputaţilor privind noul program de lucru, că există nemulţumirea că deputaţii lucrează trei zile pe săptămână, arătând că poate aleşii doresc să nu mai vină, să aprobe on line şi să primească salariul pe card.
România a avansat pe primul loc în Europa Centrală şi de Est în privinţa percepţiei experţilor financiari asupra evoluţiei economice în următoarele şase luni, indicele care măsoară aşteptările analiştilor urcând cu peste 27 puncte, la 50,1 puncte, potrivit unui sondaj al institutului ZEW.
Proiectul "Atlasul Frumuseţii", realizat de fotografa română Mihaela Noroc, care a călătorit în 37 de ţări pentru a surprinde frumuseţea femeilor din lume, este prezentat de mai multe publicaţii şi site-uri internaţionale, între care cotidianul britanic The Independent, dar şi de televiziunea CNN.
Liga Profesionistă de Fotbal a modificat pe site-ul oficial, vineri, clasamentul Ligii I, după ce Comisia de Recurs a decis păstrarea penalizării cu 24 de puncte a clubului CFR Cluj, astfel încât gruparea ardeleană ocupă ultima poziţie în ierarhie, cu 10 puncte.
Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor OSCAR va avea loc pe 22 februarie, la Los Angeles. Evenimentul va fi prezentat în premieră de actorul Neil Patrick Harris.
Comisia de Recurs a FRF a respins memoriul grupării CFR Cluj menţinând sancţiunea cu 24 de puncte de penalizare dictată de Comisia de Disciplină ca urmare a neachitării datoriilor către cinci foşti jucători, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.