Cel puţin cinci persoane au murit sâmbătă în Pacificul de Sud, o regiune afectată dur de ciclonul tropical Pam, iar bilanţul acestei furtuni - considerate una dintre cele mai puternice înregistrate în ultima perioadă - ar putea creşte, relatează DPA.
UMF din Cluj derulează un proiect, în premieră naţională, de implantare de celule stem în structura dinţilor la porci pentru a ajuta regenerarea osoasă, existând posibilitatea ca proiectul să fie extins la om, în aşa fel încât pacienţii cu probleme să suporte mai uşor implanturile dentare.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei al turneului de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare totală de 5.381.235 de dolari, învingând-o în runda secundă, scor 2-6, 6-1, 6-2, pe sportiva rusă Daria Gavrilova, numărul 106 mondial.
Formaţia FC Braşov a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXI-a a Ligii I.
Cursul euro anunţat de BNR a crescut vineri cu 1,12 bani, la 4,4472 lei, iar cel al dolarului a avansat cu 2,16 bani, la 4,2012 lei, şi încheie astfel săptămâna în urcare cu peste 15 bani şi aproape de maximul record înregistrat miercuri.
Instanţa supremă a decis, vineri, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu, în cazul fostului şef al DIICOT, Alina Bica, în dosarul în care este judecată pentru că a acordat despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, soluţia nefiind definitivă.
Procurorul şef al DNA a trimis procurorului general al Parchetului instanţei supreme referatul pentru sesizarea Parlamentului, ca acesta să încuviinţeze reţinerea şi arestarea preventivă a senatorului PSD Dan Şova, pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.
Papa Francisc marchează, vineri, doi ani de la începerea mandatului, beneficiind, chiar dacă există unele nemulţumiri, de o popularitate care pare să fi revigorat Biserica Romano-Catolică, deşi criticii îi reproşează relativismul moral şi limbajul plastic.
Islanda a anunţat joi că a renunţat la aderarea la Uniunea Europeană (UE), potrivit angajamentului asumat de către Guvernul de centru-dreapta în urma alegerilor care au avut loc în urmă cu doi ani, relatează Wall Street Journal (WSJ) în pagina electronică.