Corpul de Control al premierului Ponta a dat sâmbătă publicităţii concluziile verificărilor cu privire la finantarea "Cluj Arena".
Organizarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate este de competenţa exclusivă a MAE, BEC neavând atribuţii legale referitoare la aceste activităţi, se arată într-un comunicat în care se precizează că nu există impedimente legale pentru organizarea de noi secţii.
Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte sâmbătă, ca în fiecare an la 8 noiembrie, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, consideraţi patronii spirituali ai Jandarmeriei Române şi celebraţi împreună cu toţi îngerii şi arhanghelii.
Fostul candidat la Preşedinţie Monica Macovei a făcut un apel la nehotărâţi să iasă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pentru ca Victor Ponta să nu câştige, ea susţinând că în caz contrar se va instaura "mafia absolută, dictatura mafiei în România".
Producţia de porumb din statele Uniunii Europene este estimată să crească la aproape 74 milioane de tone în acest an, peste cantitatea de 64,5 milioane de tone recoltată anul trecut, România contribuind cu aproape 11 milioane de tone la recolta totală.
Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, vineri, la sediul MAE, întrebat dacă s-au decis sancţiuni în urma organizării votului în străinătate la primul tur de scrutin al prezidenţialelor, că nu a găsit motive, astăzi, şi că preşedinţii birourilor secţiilor de votare şi-au făcut datoria.
Echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere în legătură cu organizarea de dezbateri electorale la care să participe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, candidaţii intraţi în turul II al alegerilor prezidenţiale.
Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a anunţat că rezultatele din primul tur de scrutin au fost validate cu unanimitate de voturi.
Candidatul PPDD la alegerile din 2 noiembrie, Dan Diaconescu, a declarat, joi, că PPDD nu va vota cu Klaus Iohannis în turul II al scrutinului prezidenţial, el propunând "susţinerea celui care astăzi este prim-ministru".