Cel mai longeviv festival de muzică clasică revine sub semnul diversităţii

Cel mai longeviv festival de muzică clasică revine sub semnul diversităţii
Cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional Toamna Muzicală Clujeană se anunţă una versatilă, cu concerte simfonice, de jazz şi recitaluri de pian, în locaţii neconvenţionale.

 

Pe parcursul a trei săptămâni, între 3 şi 24 octombrie, alături de invitaţi de renume, atât din România, cât şi din străinătate, Filarmonica de Stat Transilvania îi întâmpină pe melomani cu patru concerte simfonice şi vocal simfonice, un concert al Orchestrei de Cameră a Filarmonicii, un concert de jazz, cursuri de măiestrie gratuite, precum şi recitaluri din secţiunile festivalului: panoramic componistic şi serate camerale.

Diversitatea culturală a festivalului se manifestă, în această ediţie, prin invitaţi din sfere artistice distincte, cât şi prin lucrările abordate. Astfel, publicul poate lua parte la concerte simfonice şi vocal simfonice, muzică contemporană, recitaluri de pian, violoncele, chitară spaniolă sau tangou, serate de jazz şi spectacole de operă. Centrul Cultural German vine în sprijinul realizării unui eveniment care nu trebuie ratat, "Concertul pentru vioară în Re major", semnat de Johannes Brahms şi "Simfonia a V-a în Do diez minor", de Gustav Mahler.

„Centrul Cultural German are un parteneriat cu Filarmonica din Cluj care în ultimii ani s-a intensificat şi a devenit tot mai fructuos. Suntem încântaţi că am reuşit să-l putem avea ca invitat pe dirijorul Ştefan Geiger, un dirijor din Hamburg care a reuşit să ducă multe orchestre germane la următorul nivel şi care preţuieşte Clujul şi colaborarea cu Filarmonica Transilvania", a spus directorul Centrului Cultural German, Fabian Muhlthaler.

Alte evenimente importante din cadrul festivalului sunt "Concertul în memoriam Ştefan Ruha" care marchează şi debutul Toamnei Muzicale de pe 3 octombrie, la sala Auditorium Maximum a Universităţii Babeş-Bolyai, de la ora 19:00. De asemenea, concertul aniversar susţinut de ansamblul de muzică contemporană Ars Nova, alături de Corul Filarmonicii, cu participarea extraordinară a actorului Anton Tauf şi cursul lui Cornel Ţăranu de măiestrie pe linie de compoziţie, intitulat „Etape în creaţia proprie" sunt obligatorii pentru iubitorii de muzică de calitate.

Printre soliştii, dirijorii şi ansamblurile muzicale care au dat curs invitaţiei de a face parte din Toamna Muzicală Clujeană se numără Horia Andreescu, Cvartetul Arcadia, Dana Borşan, Răzvan Suma şi Analia Selis, Bigg Dimm A'Band, Ansamblul celor 12 violoncele, grupul vocal 3 O'clock şi Nuages, dar şi muzicieni internaţionali precum Daniel Kientzy (Franţa), Claudio Veress (Elveţia), Tytus Miecznikowski şi Jakub Tchorzewski (Polonia), Jean-Paul Penin (Franţa).

Locaţiile în care melomanii sunt aşteptaţi sunt atât cele clasice, ca sala Studio a Academiei de Muzică Gheorghe Dima, Colegiul Academic sau Biserica Piaristă, cât şi în locaţii neconvenţionale precum Fabrica de Pensule.

Comenteaza