Finanţele au împărţit băncilor banii pentru Prima Casă

Finanţele au împărţit băncilor banii pentru Prima Casă
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) anunță că plafonul total de garantare de 1,69 miliarde de lei, aferent programului Prima Casă pentru 2016, a fost alocat în întregime.

Finanțatorii participanți acordă credite în baza alocării sumei de 200 de milioane de lei, provenită din rambursări de rate de capital efectuate până la 31 decembrie 2015, din diferențele rămase neutilizate din sumele alocate anul trecut, de 172 de milioane, din plafonul reutilizat în condițiile legii, disponibil până la 31 decembrie 2016, de 17,7 milioane, și dintr-un plafonul suplimentar de 1,3 miliarde. 
 
Odată cu alocarea acestui plafon, au fost puse la dispoziția băncilor toate plafoanele disponibile pentru acest an, conform prevederilor legale în vigoare. 

Pentru finanțatorii care au transmis solicitări de alocare a plafonului de 1,3 miliarde de lei pentru 2016, respectiv Alpha Bank, Creditcoop, Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Leumi, BCR, BRD, CEC, Credit Agricole, Garanti, ING, Intesa Sanpaolo, Marfin, OTP, Piraeus, Raiffeisen, UniCredit, suma a fost repartizată prin efectuarea de alocări pro rataîn funcție de solicitările transmise de aceștia. 
  
În cursul anului, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii este autorizat să evalueze cel puțin trimestrial modul de utilizare de către finanțatori a plafoanelor alocate și să efectueze realocări între finanțatori în funcție de gradul de utilizare , cu acordul prealabil al MFP.

Comenteaza