Șeful MOL Cluj: “Benzinăriile au început să concureze cafenelele”

Șeful MOL Cluj: “Benzinăriile au început să concureze cafenelele”
Stațiile de combustibil s-au transformat mai nou în adevărate bistrouri | Foto: MOL

Lanțul de benzinării a devenit un competitor serios pentru cafenelele din România, susține Camelia Ene, președintele companiei MOL România Cluj.

Dinamismul este atributul care caracterizează societatea românească, a menționat Camelia Ene, la Forbes CEE Forum. „La începutul anilor 1990 operam patru stații, acum avem peste 227. Am avut două achiziții majore a unor lanțuri de benzinării foarte importante pe piața din România, am avut un ritm susținut de creștere. Orice business sustenabil își face o strategie pe termen lung, dar aici trebuie să ținem cont de predictibilitate.

MOL România a început regândirea modului de operare și abordare a retailului. Granițele dintre industrii au început să se dilueze. În urmă cu cinci ani nu și-a imaginat cineva că un lanț de benzinării ar putea deveni un competitor serios pentru cafenelele din România. Noi ne dorim să avem diversificare de produse, ieșind din segmentul de bază”.

Șeful MOL și-ar dori să îmbunătățească viteza cu care ne adaptăm ca societate și mediu de afaceri, precum și sistemul educațional.

„Este vorba de rapiditatea cu care ne digitalizăm și absorbim noile tehnologii. Ar trebui să ne gândim la forța de muncă din punct de vedere strategic, ca la un element strategic al business-urilor. S-a discutat mult despre fapul că sunt români care pleacă în străinătate, avem o problemă cu natalitatea și vor exista consecințe în anii în care vor sosi”.

Camelia Ene conduce operațiunile locale ale grupului petrolier ungar MOL din 2016. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și 250 de angajați.

În 2015, compania a început implementarea conceptului Fresh Corner (cafea, sendvișuri calde şi reci, hot-dog, burgeri, supe), produse proaspete de panificaţie şi bunuri de larg consum. Afacerile companiei au ajuns la 6,7 miliarde de lei în 2018, cu un profit de 254 de milioane.

Comenteaza