Bătrâna Doamnă şi frăţia mincinoasă

Întocmai precum Samurache, în 2004, țările din Europa centrală și de la țărmul baltic (Slovenia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania) și, în 2007, România și Bulgaria s-au bucurat din toată inima pentru primirea lor în marea familie europeană. Momentul era plin de emoție și se părea că, prin această extindere masivă, se împlinește, în sfârșit, dezideratul exprimat în imnul Europei (în fapt, Oda Bucuriei, din Simfonia a IX-a de Beethoven): „Vraja ta aduce iarăși, pe popor lângă popor,/Toți pe lume, frați noi suntem, unde vii ușoară-n zbor." Bătrâna doamnă se simțea fericită, văzând familia ei crescând și întărindu-se, alimentată de sânge proaspăt de la Răsărit.

Dar contextul istoric nu le-a fost prielnic nou-veniților, mai cu seamă celor din urmă; în 2009 Europa este izbită de valul crizei care a cuprins întreaga lume dezvoltată. E drept, frontierele erau dintr-o dată deschise și cetățenii estului fost comunist puteau acum să circule liber prin bătătura europeană. Dar primii care au profitat au fost țiganii, care au invadat Occidentul în căutare de ciordeală și mangleală. Iar bătrâna și visătoarea Doamnă nu a învățat nimic din faptul că nu a fost în stare să țină sub control această masă migratoare, alcătuită din câteva zeci de mii de indivizi, dar care totuși se aflau în Europa de nu puține sute de ani, se declarau creștini și erau, măcar, la curent cu valorile morale, obiceiurile și legile spațiului creștin.

Un episod mărunt, neînsemnat chiar, la scara existenței europene: modul în care țările Occidentului, cu precădere Franța, au culpabilizat România pentru nepriceperea ei de a-i ține pe țigani la respect (cu toate că însăși Franța, numind țiganii lor "oameni călători", le permite să migreze prin Hexagon, dar le impune să se așeze doar în locuri special desemnate). În lumina regulilor europene, țiganii ar fi trebuit priviți drept cetățeni europeni cu drepturi depline - „frați", în accepție beethoveniană, în consecință - tratați ca atare. Dar medalia arătoasă care se lăfăie la reverul Bătrânei Doamne are pe avers frumoasele versuri din Oda Bucuriei, iar pe reversul tenebros scrie în limbile oficiale ale Comunității Europene: „Frate-frate, da' brânza-i pe bani".
Criza migranților a scos, din nou, la iveală acest crud adevăr. Prima fațetă a lui este că Bătrâna Doamnă, mult prea obosită de peripețiile ei coloniale, de împilările și jafurile pe care le-a practicat pe întreaga planetă, nu mai dă nicio atenție reprezentării ei în politica mondială. Europa se face auzită acum în politica mondială doar prin vocile celor mai puternici și/sau gălăgioși lideri naționali, care au, fiecare, viziunea proprie, prioritățile proprii și modurile personale de manifestare. Bătrâna Doamnă și-a chemat, în schimb, o simpatică nepoțică - Federica Mogherini -, a numit-o Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe și Securitate și i-a susurat în ureche, după ungerea în funcție: „Acu' îți pui patalamaua deoparte și ai grijă ca nu cumva sa îi calci pe bătături pe mătușica Angela, pe papa François sau pe vărul Cameron". În concluzie, cvasi-ministrul de externe al Comunității Europene strălucește prin sublima sa absență; de când a început, cu luni multe în urmă, prăvălirea migratorie asupra Europei, ați auzit de vreo inițiativă, cât de mică, a acestui personaj, în abordarea și rezolvarea spinoasei probleme? Nuuu... Așa ziceam și eu.
Pe urmă, constatăm că această criză (fiindcă este o criză și ea se adâncește mai rapid decât își închipuie lustruiții birocrați europeni) este pe cale de a submina singura sursă de tărie a Europei: frăția între națiunile ei. În orbirea ei cronică și în pripeala ei absurdă, Bătrâna Doamnă nu vede că în familia ei s-a înstăpânit dihonia. Cei mari și tari îi tratează cu rigiditate, uneori chiar cu dispreț, pe cei mai puțin înzestrați. Ei nu văd că refuzul celor din est de a primi cote de migranți peste puterile lor nu este un moft, ci un fapt elementar de dreptate socială. Cum se poate angaja o țară ca România să primească un număr mult prea mare din acești năpăstuiți, când puținele ei resurse nu ajung nici pentru urgențele adevărate ale națiunii, când spitalele și școlile se dărâmă peste pacienți și elevi, când învățământul și îngrijirea sănătății sunt sistematic private de resurse?
Dar nici vorbă să fim ascultați. Îngâmfata Bătrână Doamnă ne trage de urechi prin cuvintele unora dintre cei mai țepoși nepoți ai săi. Ministrul de interne german amenință că cei care nu acceptă cotele de migranți stabilite în cancelaria Reichului vor fi privați de generoasele și indispensabilele fonduri europene. Mult mai grav, de-a dreptul tragic, președintele francez (nici nu merită să-i amintesc aici numele...) declară ritos: "Țările care nu împărtășesc valorile noastre, care nu vor să respecte aceste principii, trebuie sa înceapă să își adreseze întrebări despre locurile lor in Uniunea Europeana". La fel de orb precum mătușica cea bătrână, el nu înțelege că tocmai sângele proaspăt al Europei recent comunizate, pofta ei de creștere, forța ei de muncă excelent calificată și ieftină, aduc un pic de vigoare în arterele lâncezânde ale Bătrânei Doamne. Și, la urma urmei, ce fel de spațiu al frăției este această Europă, dacă cei din Est nu se simt mai presus de sărmanul Samurache?

În fapt, același personaj nu înțelege că el atentează cu cinism la cea mai importantă dintre valorile europene: frăția. Criza migranților poate transforma spațiul european într-o adunătură de state naționale, cu garduri de sârmă ghimpată la frontiere. Și vina nu va fi a acelor migranți porniți să-și caute binele în sânul Europei, ci a unei Bătrâne Doamne care nu a știut cum să păstreze intacte solidaritatea și întrajutorarea în propria ei familie. Evenimentele arată că frăția europeană este de fapt o minciună, iar lucrul acesta va face brânza mult mai scumpă.