Coborârea din Olimp

Coborârea din Olimp
Ne-am obișnuit să-i vedem pe academicienii adunați în cea mai elevată și intelectuală instituție a națiunii drept adevărați zei. Recent, ei și-au dezvăluit dedesubturile umane.

Academia este un concept care a străbătut ca un fir roșu întreaga istorie europeană. Complexul de terenuri de sport și de petice de arboret în care Platon își transmitea învățăturile către concetățeni era pus în conexiune cu Akademos, legendar erou de război; de aici, numele de „Akademia".

Inițiată în jurul anului 385 î.e.n. și funcționând ca instituție de excelență științifică și educațională, Academia platoniciană a supraviețuit până în anul 529 e.n. Atunci, mânat de fervoarea convertirii la creștinism, împăratul Justinian a început prigoana împotriva „păgânilor", unul dintre tristele rezultate fiind desființarea Academiei neoplatoniciene din Atena, instituție care tezauriza comorile străvechii culturi grecești, rădăcină a tuturor culturilor europene.

A supraviețuit conceptul: o instituție sau o simplă grupare de indivizi, cu menirea de a stimula și a tezauriza cunoașterea științifică, progresul tehnologic și dezvoltarea spirituală a națiunilor. Primele instituții academice au apărut atunci când Europa a început să-și amintească de rădăcinile sale grecești și romane, adică în glorioasa epocă a Renașterii. După 900 de ani de „întunecime," Cosimo de Medici fondează în 1439, la Florența, o academie neoplatoniciană.

Instituția de tip academic devine, apoi, un instrument important al modernizării și propășirii societății civile. Începând cu secolul 17, academiile de tot felul - artistice, literare sau științifice - apar mai peste tot. Să menționăm Societate Regală de Științe a Marii Britanii (fondată în 1662) sau Academia Franceză de Științe (fondată de Colbert în anul 1666), instituții care există și funcționează până în ziua de azi.

Cea din urmă a avut un destin mai aparte. După ce a devenit unul dintre polii importanți ai lumii savante din Europa Luminilor, Academia Franceză de științe a intrat, după cel de-al doilea război mondial, într-un surprinzător con de umbră. Acuzată de apatie, în anii de conflict, sau chiar de colaboraționism cu ocupanții, Academia a fost marginalizată și exclusă din marele avânt instituțional de dezvoltare a științei franceze. Nici până în ziua de azi ea nu și-a regăsit strălucirea pe care i-au asigurat-o secole de prezență pe scena științei și tehnologiei.

Un mare savant francez, sociologul Gustave le Bon, a spus: „Rolul savantului este să distrugă himerele, rolul politicianului este să se folosească de ele." Prin acțiunea sa din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale, Academia Franceză de științe a fost departe de un astfel de imperativ, nu neapărat dând naștere himerelor, ci mai degrabă asistând nepăsătoare la înmulțirea acestora în mentalul colectiv al națiunii.

Prin recentul „Apel către țară", 82 dintre cei mai vizibili membri ai Academiei Române (40% din efectivul prestigiosului forum) abdică fățiș de la dezideratul de a distruge himerele. Uitând însuși rostul reunirii lor într-o instituție dedicată reflecției și acțiunii în domeniile științei, artei și literaturii, respectivii academicieni se aruncă în josnica groapă a luptei politice. Mai mult chiar, ei par să preia fără discernământ retorica naționalistă, defetistă și xenofobă a celor care, instalați la putere prin mecanismul democratic al urnelor de vot, simt pantalonii tremurând pe ei în jocul, la fel de democratic, al protestelor pașnice de stradă.

În cursul acestor proteste, care au scos în stradă zeci de mii de oameni, cu precădere în Transilvania, nici măcar unul dintre manifestanți nu s-a pronunțat pentru dezmembrarea sau regionalizarea României, nici unul nu a terfelit istoria românească sau împlinirile moderne ale poporului român. Atunci, cum trebuie înțeles un apel care afirmă răspicat: "Ne pronunțăm cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale (...)"?

Lupta deschisă împotriva corupției și a abuzului constituie un pericol la adresa identității, suveranității și unității naționale a României?! Dacă nu, în ce scop a fost difuzat acest apel tocmai în momentele când sute de mii de oameni mărșăluiau pașnic pe străzi, dând dovadă de o ingeniozitate care sfidează imaginația (la Sibiu, manifestanții „înarmați" cu scaune și cărți au ieșit în piață ca să citească!).

Dacă nu, cum de a preluat ad litteram retorica găunoasă a celor care vor să facă politică azi întorși cu fața spre trecut?! Mai lipsea doar o referire la forțe soroșiste și iohanniste și panoplia penibilului era completă... După cum vă spuneam, prin înălțimea realizărilor lor personale, i-am văzut pe academicieni ca zei, populând un Olimp academic al spiritualității românești. Olimp din care patimile lor omenești, o, cât de omenești, par să-i condamne unei dureroase coborâri.

Venind vorba despre unitatea națională a românilor, cei mai inteligenți și mai pregătiți fii ai națiunii (măcar unul din cele două atribute) ar trebui să se strângă în ședință de urgență și să dezbată această chestiune presantă. Adică, dacă un guvern a fost instalat prin votul popular dat unor promisiuni pecuniare și de teama unor pericole inventate, iar primele sale acțiuni sunt menite să scape de răspundere echipa sa de penali, în frunte cu președintele partidului, iar partea națiunii care nu a participat la vot scârbită de calitatea actorilor politici sare ca arsă și iese în stradă, cum răspundem acestei întrebări simple: pe ce cale asigurăm unitatea națională?

Emitem un apel care nu depășește elevația intelectuală a celebrului „Stați liniștiți la locurile voastre"? Doar suntem cei mai inteligenți și mai educați români (măcar unul din cele două atribute), trebuie să ne adresăm națiunii cu o analiză pertinentă a dihoniei sociale și să difuzăm un document amplu, care să fie de folos atât politicianului de pe Vedea (râu în Teleorman) sau de pe Timiș, cât și țăranului din Vaslui sau informaticianului din Cluj-Napoca, pentru a asigura unitatea națională a românilor. Știind că dacă aceasta este împlinită, nici identitatea, nici suveranitatea României nu mai pot fi puse sub semnul îndoielii!

Același Gustave le Bon, care a rostit un imens număr de adevăruri privind dinamica maselor și a activităților umane, a spus: „Este o iluzie că un intelectual este mai puțin manipulabil decât un needucat." Sper că luarea de poziție a distinșilor noștri academicieni este doar rodul unei manipulări perfide, reușită pe fondul unei emoții sociale puternice și copleșitoare (de altfel, unul câte unul, „semnatarii" apelului recunosc că nu avut cunoștință despre conținutul acestuia, și se dezic de el.

Altfel, dacă ea reflectă veridic o convingere intimă a acestora, consider că ei au abdicat de la nobila misiune de a purta, în fruntea tuturor și pentru toți, făclia cunoașterii nețărmurite și a moralității publice imparțiale, uitând că menirea lor în această lume este să distrugă himere, nu să contribuie la supraviețuirea himerelor de alții născute.

Etichete
Comenteaza