Cum era Conti să devină Hilton

Cum era Conti să devină Hilton
Dacă totul se desfăşura sub cele mai bune auspicii, unul din simbolurile arhitecturale ale Clujului era, încă din 2010, un far al stilului şi opulenţei. Hotelul New-York Continental avea destule şanse să devină un Hilton sau un Waldorf-Astoria.

Mi-l imaginez cum trebuia să fie azi: faţada alb-crem, savant luminată pentru a-i scoate în evidenţă silueta şi ornamentaţia exterioară, saloanele şi restaurantul revenite la verde şi aur, roşu-cardinal şi aur, cu vestibulul şi scara de onoare etalând tapiserii în tradiţia celui de-al XVIII-lea secol, candelabre zuruindu-şi cristalul, statui şi arteziene miniaturale... 

În vara lui 2009, o ofertă tentantă fusese aşezată pe masa unui prieten, tânăr (foarte), dar cu o anumită experienţă în domeniu: de a fi cavalerul alb pentru clădirea-simbol. Situaţia juridică era complicată, iar interesele gravitând în jurul Continentalului se întreţeseau pe mai multe niveluri. Preţul urca la 9 milioane €. Obstacole nu erau de netrecut. Am decis să îl ajut, asociindu-l cu un excelent consultant clujean şi direcţionându-l către surse de finanţare externe. Iar destinele Continentalului trebuiau regândite. Clădirea nu putea fi galerie comercială - destinaţie meschină, născută din mentalitatea parvenitului care ar tăia-n bucăţi şi un Rubens să poată vinde pânza din el, sau ar vinde Brâncuşi la kilogram.

Trebuia creat cel mai luxos, prestigios şi opulent hotel din Cluj, un lifestyle hotel, de un confort, estetică şi standarde la paritate cu un hotel-palace european. Trebuie folosită arhitectura unică, locaţia fabuloasă, introdus un design interior pe cât de rafinat pe atât de compatibil, articulat în jurul unor tematici, dar oferind intimitate, lux şi atmosferă; trebuia atenţie la detaliu, servicii personalizate, mizând pe diferenţiere şi anticiparea cerinţelor. Şi mai trebuia un calendar social centrat pe evenimente organizate la hotel.
Pentru apartamentele vaste, cu balcoane dând spre piaţă şi catedrală, Francesca Versace, contactată prin amici comuni, urma să schiţeze, generos, un plan de decoraţie interioară. În cele două apartamente şi în suitele de lux, Versace, Bvlgari sau Prada ar fi pus la dispoziţia oaspeţilor produse cosmetice proprii. Invitaţii VIP urmau să fie însoţiţi de un personal concierge, proveniţi de la o firmă din Geneva.

O rezervă de vinuri, un cigar room masiv lambrisat în lemn, un lounge, poate un lobster café sau un honesty-bar ar fi completat oferta epicureiană. (Până şi chestiunea spinoasă a parcării îşi găsise, în faţa potenţialului financiar estimat, o rezolvare.)
Aventura "Hilton" începea să semene a film: călătorii cu avioane private spre Italia şi Elveţia angrenau posibilitatea unui împrumut de 18 milioane... Obţinut în plină criză. Atât doar că firma amicului meu ar fi trebuit să dispună de lichidităţi ca garanţie. Or, văduvit de sumele pe care Statul român i le datora de peste un an de zile, în zile în care mediul de afaceri era ultraprudent şi nici factoring-ul nu mai reprezenta o soluţie, amicul meu bătu încet în retragere. Oferta de finanţare externă expira zi de zi. Masa credală îşi amâna întâlnirile. Statul continua să amâne plăţile datorate. Iar proiectul "Hilton"-Cluj capota, ca atâtea altele, odată cu divorţul reînnoit dintre actorii economici şi guvernarea românească în timp de criză...

Dacă la nivel personal unii am rămas cu experienţa acelor zile, altundeva rămân ferestrele goale, bucăţile desprinse, praful dezolant adunat pe faţadă, afişele stridente, mizeria şi ruina tacită. Şi noi termene de licitaţie... Trebuie efort pentru o decizie corectă, viziune, fler şi iniţiativă pentru un monument care ar sta, în mod normal, mărturie unui oraş dinamic, cu clasă şi exigenţă de sine. Aşa că mă întreb cine va fi, până la urmă, cavalerul alb al Continentalului, cel care să-l regândească în standardele cele mai înalte, singurele care se potrivesc acestui oraş?

Radu Albu-Comănescu

Etichete
Comenteaza