Dacă nu-i poţi convinge, derutează-i!

Se pare că năstrușnica soluție de rezolvare a problemelor pe care ne-a lăsat-o Murphy este în mod creator folosită de legiunea luptătorilor împotriva moralității publice elementare, a bunului simț personal și a... justiției, desigur!

Derutat de insurecția populară care i-a dat sever în vileag, cei proaspăt cocoțați la cârma țării au renunțat, codindu-se și călcându-și pe inimă, la mârșava Ordonanță 13. Dacă vă închipuiți, însă, că această renunțare a pus capăt la ceva, vă înșelați amarnic: acesta nu a fost decât un prim și mărunt episod al marii bătălii de partid pentru îngenuncherea justiției.

Miza este de mare amploare: cei care au câștigat alegerile au cea mai bogată colecție de penali și justițiabili dintre toate partidele românești (în egală măsură, sunt în această situație PSD și ALDE). În consecință, aceste personaje certate cu legea, care numără printre ele și pe cel care este conducătorul „de facto" al României, trebuiau cu orice preț albite de toate păcatele trecute, prezente și viitoare.

Încă de atunci eram foarte sigur că această victorie a opiniei publice revoltate nu va închide acest spinos subiect, deoarece nevoia de a scăpa de orice răspundere penală este mult mai presantă decât orice criteriu de moralitate.

Guvernanții par să-l fi citit cu mare atenție pe Confucius, care a spus: „Atunci când nu-ți poți atinge scopul, nu schimba scopul. Schimbă calea." Ceea ce ei și fac, sub ochii noștri. Iar sfatul bunului și bătrânului Murphy pare să tragă în balanță mai mult decât sfatul severului Confucius, fiindcă întreaga poveste pare să fie desprinsă din paginile unui manual al derutei și păcălelii.

Schimbarea căii nu putea fi decât filiera parlamentară, unde semănarea derutei este mult mai ușor de împlinit. Tăriceanu a pregătit terenul, afirmând că legislativul este partea cea mai importantă a națiunii, fiind chiar „inima sa vie" (asemenea osanale nu am mai pomenit de pe vremea PCR...).

Cu alte cuvinte, dormiți liniștiți, Parlamentul lucrează pentru liniștea voastră! Șșșt, să-i lăsăm pe aleși să lucreze... așa că șeful comisiei juridice din Senat, important personaj al PSD, vine cu niște amendamente la cumintele text al legii amnistiei care readuc la viață mârșavele intenții ale ordonanței 13. Desigur, cum altfel, liderii atotputernicei coaliții nu au mâncat usturoi și gura nu le miroase, deșii ambii sunt încă în clinciuri cu justiția, al cărei vârf ascuțit, numit DNA, îi tot împunge în coaste.

După ce comisia juridică a Senatului a votat grațierea faptelor de luare/dare de mită și trafic de influență, Liviu Dragnea postează pe Facebook (gura n-a deschis-o, că mirosea a usturoi...) o „dezaprobare categorică" a poziției comisiei, cerându-i să revină asupra votului. Cu alte cuvinte, Zdreanță a fost din nou prins cu ou-n gură, dar jurându-se că nu fură. Asta, până la următoarea tentativă de a înșfăca oul gustos al mântuirii de păcat.

Consider că suntem la un foarte rușinos punct de inflexiune al istoriei națiunii noastre. Că aleșii vor să tragă spuza pe turta lor, mai că este de înțeles. Atunci când își atribuie singuri bugete generoase, stipendii grase, avantaje de tot felul, pensii mirobolante, poți să-ți mormăi nemulțumirea în barbă, și să închizi un ochi, spunând că trebuie și ei, săracii, să se bucure de viață și să fie recompensați pentru strașnica muncă pe care o prestează în folosul națiunii.

Toată acoperirea muncii lor este „principiul democratic". În 30 decembrie 1947, când a fost proclamată Republica Populară Română, țăranii din Mănăștur (pe atunci sat în apropierea Clujului) au instalat la fruntarii o pancartă pe care scria: „Pân-aci republica, de-aci-ncolo Mănășturu'!" Să abuzezi de principiul democratic pentru a-ți asigura drepturi disproporționate raportat la situația economică și bugetară a țării, după cum am zis, pare să aibă o minimă justificare. Omenească, într-un plan foarte general, dar nicidecum morală. Dar, precum țăranii din Mănăștur, trebuie acum să stabilim o graniță și să declamăm: „Pân-aici abuzul, de-aici-ncolo legea!"

Să abuzezi de principiul democratic pentru a face scăpați în fața justiției pe colegii de partid, pe mai-marii care taie și spânzură prin județe, pe cei care storc ministerele și instituțiile publice de bani, pe cei care deturnează puținii bani ai națiunii către hulpavele buzunare personale - ei bine, asta mi se pare un abuz de nepermis, o adevărată crimă, care ar trebui pedepsită mult mai aspru decât în cazul făptașilor de rând. Eventual, o dublare a pedepselor obișnuite, sau chiar o triplare a lor. Și fără suspendări, reduceri și tot felul de tertipuri menite să reducă timpul de executare a pedepsei.

Miza este extrem de mare, fiindcă știm prea bine că majoritatea averilor nou- îmbogățiților, ale baronilor locali, ale noilor aristocrați ai banului au fost făurite exact pe căile pe care acum tot ei încearcă să le dezincrimineze: dare și primire de mită, abuz în serviciu, trafic de influență. Ei, și toate grupările și camarilele populate de șoferi și mătuși putrezi de bogați, pe care ei le patronează ca adevărați suverani, sunt clădite pe aceste infracțiuni care - repet - nu sunt suficient de aspru pedepsite. Și, colac peste pupăză, acum ei încearcă să întoarcă clepsidra justiției, pentru a o face să curgă în sens invers.

Chiar dacă deruta pe care o cultivă este groasă precum cețurile Avalonului, intențiile lor sunt limpezi: ștergerea cu buretele a infracțiunilor care i-au făcut pe ei mai bogați și țara mai săracă. Să rămânem vigilenți, altfel ne vom trezi într-o dimineață că s-au făcut stăpâni și pe România SRL.