Îngrijorarea celor mici

Îngrijorarea celor mici
Fenomenele naturale de mare amploare au o dinamică doar a lor, care pare să ignore complet prezența ființelor umane. Fie că este vorba de o erupție vulcanică, de un cutremur sau de un tsunami, omul nu poate fi decât un modest spectator în fața spectacolului naturii.

Din acest grandios spectacol face parte și amplul proces de încălzire globală. Nu îmi propun să lansez o dezbatere asupra cauzelor care produc acest îngrijorător fenomen. Fie că e de origine climatologică (cauzat de variațiile ciclice ale climei terestre globale), fie că e de origine antropică (cauzat de intensificarea stihinică a activităților umane), fie că are o cauză mixtă (combinarea pernicioasă a celor două), un lucru este sigur legat de încălzirea globală: fără putință de tăgadă, ea există. Și produce deja efecte dintre cele mai neplăcute.

Încălzirea globală nu este un fenomen uniform, care să ducă la creșterea temperaturii medii anuale în fiecare punct al globului terestru. Dimpotrivă, sunt de așteptat disparități dintre cele mai surprinzătoare, unele de-a dreptul catastrofice. Un scenariu de ultimă oră, bazat pe 11 modelări ale evoluției climei în secolul curent, prevede o scădere cu peste 3 grade Celsius a temperaturii apei din Marea Labradorului, situată la sud de Groenlanda.

Răcirea paradoxală a acestei zone a fost remarcată de-a lungul ultimului secol. Marele pericol în cazul continuării răcirii este oprirea convecției apei în zona respectivă, urmată de „moartea" Gulfstream-ului, uriaș curent oceanic care aduce apă caldă pe coastele Europei occidentale și nordice, asigurând un climat blând în ciuda poziționării septentrionale.

Acest fenomen neașteptat este paradoxal, întrucât ar duce la scăderea temperaturii medii în zone întinse, începând cu vestul Franței și terminând cu Laponia. Foarte bine, veți zice, dar vorbim despre scăderea temperaturii medii față de situația de acum, ceea ce ar aduce temperatura medie la nivelul mini glaciațiunii din secolul 17 („Minimul Maunder", asociat cu scăderea între anii 1645-1715 a activității solare la un nivel minim). Imaginați-vă paradoxul: pe de-o parte o planetă care asudă de căldură, consumând cantități enorme de energie pentru a se răcori, iar pe de altă parte o Europă occidentală care consumă cantități colosale de energie pentru a se încălzi!

Se pare că evoluția spre extreme este o regulă. Dacă în lumea preindustrială se înregistra un val de căldură excesivă la 1000 de zile, în ziua de azi avem aproximativ 5 valuri de căldură în același interval! Iar previziunile sunt foarte îngrijorătoare: numărul fenomenelor extreme crește exponențial cu creșterea temperaturii. La o creștere de 2 grade Celsius numărul valurilor de căldură crește la 27, iar pentru încă un grad în plus avem 63 de episoade fierbinți! Cu alte cuvinte, un val de temperaturi anormal de ridicate la fiecare 16 zile... nu constituie aceasta un motiv legitim de îngrijorare?!

Un alt fenomen care nu este nicidecum paradoxal, și practic inevitabil, este ridicarea nivelului apelor marine. În timp ce țările continentale se vor confrunta cu episoade de caniculă, uscăciune, secetă și foamete, micile state oceanice (cum ar fi Fiji, Maldive sau Insulele Marshall) vor vedea fragilele lor teritorii atacate și măcinate de apele tot mai înalte și mai învolburate ale oceanelor. Comunitatea științifică mondială a tras semnalele de alarmă potrivite, iar comunitatea politică părea să fi înțeles mesajele. În consecință, Conferința de la Paris din 2015 a dus la un larg angajament internațional de limitare a creșterii temperaturii globale la 1,5 grade Celsius în raport cu nivelurile preindustriale.

Întrucât lucrurile au intrat ulterior într-o dulce lâncezeală, 48 dintre statele continentale și insulare cele mai amenințate de evoluția extremă a climatului s-au reunit în Forumul Vulnerabilității Climatice (CVF), în scopul de a promova atitudinea responsabilă față de fenomenul încălzirii globale. Statele membre CVF cumulează peste un miliard de locuitori, situate fiind cu precădere în emisfera sudică.

Din păcate, acestea sunt cele mai sărace dintre țările afectate de modificarea climei, care nu au nici măcar resursele necesare pentru o dezvoltare „clasică". În recenta întâlnire care a avut loc în Germania, ele au deplâns întârzierile în strângerea acelor capitaluri pe care țările dezvoltate le-au promis pentru abordarea frontală a problemei.

Situația pare să se fi înrăutățit ca urmare a șocantului rezultat al alegerilor din SUA. Donald Trump a câștigat voturile tâmpilor săi alegători cu sloganuri absurde de genul „încălzirea globală este o minciună chinezească, pentru a fura locuri de muncă de la americani". Moțatul președinte pare să uite că o bună parte din munca chinezească, generatoare de poluare, este în beneficul alegătorilor săi obezi, care hălăduie prin nesfârșite mall-uri, cumpărând produse de care nu au nevoie, cu bani pe care nu-i dețin (dixit un american cu adevărat inteligent, George Carlin).

În consecință, tot SUA sunt poluatorul mondial numărul unu! Cu toate acestea, în frisoanele febrei sale populiste, Trump se comportă ca un vechil capricios; în ciuda zâmbetelor de conveniență de la recenta întrunire G7, este limpede că SUA abdică de la elementara lor datorie morală față de planeta pe care au folosit-o ca pe o moșie personală, retrăgându-se din larga coaliție internațională menită să combată efectele încălzirii globale. În fața acestei rușinoase dezertări, ceilalți parteneri bogați vor renunța, la rândul lor, sau își vor limita eforturile la scară națională, confirmând adevărul că fiecare pasăre pre limba ei piere...

Cei mici și neajutorați, care văd acum pericolul planând de-a dreptul asupra ființei lor naționale, au toate motivele să fie îngrijorați. Undeva, într-o casă albă și preaputernică, se fac planuri în care ei sunt, ca de atâtea ori până acum, doar pioni sacrificabili.

 

Etichete
Comenteaza